Educaţia non-formală

Articol publicat şi în Juranalul Ţării lui Andrei:

La Forumul Educaţiei am facilitat două ateliere pe temele: mobilitatea studenţilor şi educaţia non-formală. Tema propusă de majoritatea participanţilor pentru follow-up-ul forumului a fost educaţia non-formală. O definiţie larg acceptată nu există dar am convenit noi una: este educaţia care se desfaşoară în afara curriculumului oficial. De obicei e organizată de persoane sau organizaţii din afara şcolilor şi facultăţilor şi nu duce la o certificare oficială. Pentru clarificări conceptuale vă recomand urmatorul articol.

Pentru mine, diferenţiatorul esenţial al educaţiei non-formale este caracterul ei voluntar.

Întâlnire New Media School

Şcoala şi facultatea sunt (practic) obligatorii. Înveţi ce vor ei, cum vor ei şi cand vor ei. Vreo 15 ani la rând. Şi mulţi elevi şi studenţi ajung să înveţe – dacă învaţă – pentru note şi diplome.

Eu cred că primul scop al educaţiei este să te ajute să înveţi în mod autonom. Adică să decizi ce înveţi, cum înveţi şi când înveţi şi să fii capabil să iei decizii bune pentru tine. Vei avea de făcut asta toată viaţa. Şi în viaţa reală vei învaţa pentru că îţi place, pentru că eşti curios, pentru că vrei să te dezvolţi şi să fii bun la ceva, pentru că înţelegi importanţa sau pentru că vrei să realizezi lucruri semnificative. Înainte să îmi spuneţi că sunt idealist, vă recomand Drive – Adevarul surprinzator despre ceea ce ne motiveaza. Studiile arată că pedepsele (notele mici) şi recompensele (notele mari) nu (mai) funcţionează pentru că: afectează motivaţia intrinsecă, scad performanţa, distrug creativitatea, încurajează trişatul, scurtăturile şi comportamentul neetic, creează dependenţă şi încurajează gândirea pe termen scurt.

Eu cred că, din caracterul voluntar al educaţiei non-formale, decurg multe dintre aspectele ei pozitive în comparaţie cu sistemul formal. Educaţia non-formală trebuie să fie atractivă. Nu poate fi plictisitoare pentru că n-ar mai participa nimeni. Nu se dau note şi asta lasă loc motivaţiilor intrinseci. E mai adaptată nevoilor şi circumstanţelor celor care învaţă, foloseşte resursele în mod creativ, e gestionată mai flexibil şi e descentralizată. E mai puţin autoritară. Educaţia non-formală este de multe ori voluntară şi din partea organizatorilor, a trainerilor sau a facilitatorilor. Educaţia în afara şcolii pare a fi locul natural de diversificare a educaţiei şi a metodelor de învăţare. Prin contrast, educaţia formală este vazută ca rigidă, omogena, statică şi rezistentă la schimbare.

Desigur, acestea sunt concepte iar realitatea nu poate fi privita doar în alb şi negru. Există multe nuanţe intermediare. De fapt, eu nu cred că există educaţie formală şi non-formală. Există educaţie şi avem nevoie ca ea să fie mai bună. Mult mai bună. Ce a fost extraordinar la Forumul Educaţiei este că am avut sentimentul că vorbim despre acelaşi lucru deşi veneam de la Şcoala şi Gradiniţa Little London, de la Şcoala Internaţională din Cluj, de la Şcoala Romano-Finlandeză, de la CROS sau de la Fundaţia Noi Orizonturi.

Fara să vorbesc în numele tuturor, eu aş sintetiza viziunea noastră comună aşa:

Să dăm elevilor şi studenţilor mai multă autonomie în a decide ce învaţă, cum învaţă şi când învaţă. Să dăm profesorilor mai multă autonomie în a decide ce predau şi cum predau şi să deschidem mai larg uşile şcolilor şi universităţilor pentru persoane, organizaţii şi metode noi.

Hai să discutăm! Tu ce crezi?

2 thoughts on “Educaţia non-formală

  1. Corina

    Avand in vedere ca o schimbare radicala, evident e imposibila, as pleca de la ceva ce avem deja: sistemul de credite.
    As reduce cat de mult s-ar putea din disciplinele obligatorii ale sistemului de invatamant….si i-as da un echivalent in credite asa cum e si acum. Si as mai stabili inca un numar minim de credite pe care sa-l acumulezi din alt tip de activitati (workshopuri, scoli de vara, traininguri, conferinte, etc, etc). Asta ar insemna sa apara un “organims” care sa se ocupe de acreditarea multitudinii de activitati non-formale posibile si care sa gestioneze si planul finaciar….o parte din banii care ajung acum la universitati, sa ajunga la acesti prestatori de educatie non-formala.

    Zic si eu…nu dau cu parul:)

  2. Traian Bruma Post author

    Si eu as face la fel :). Si in paralel as cauta sa intaresc alternativele de educatie non-formala. In special consilierea in dezvoltare si in cariera, coachingul si mentoratul.

    Ar fi un plan excelent. Ramane insa intrebarea … Cine si cum ar putea face asta sa se intample? Tu ce crezi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *