#arg: No grades for creativity, tolerance and respect

“As an employer, I would never look at the grades a candidate scored in school. I am looking for creative people with good communication abilities, with a critical sense, tolerant, altruistic, optimistic and constructive, and these things are not yet measured in our schools. Currently there are no grades for creativity, tolerance and respect – only for learning by heart outdated and useless information.”

Tincuta Baltag în acest interviu.

Mi-a plăcut extrem de mult această idee şi am trimis-o pe facebook. Am primit cele mai multe like-uri pe care le-a primit vreun status de-al meu, ceea ce mă face să cred ca e o idee puternică, bună de răspândit.

Voi ce părere aveţi. Sunt notele bune la ceva? Dacă m-aş uita pe notele voastre de la şcoala şi facultate, mi-ar putea spune ceva?

15 thoughts on “#arg: No grades for creativity, tolerance and respect

  1. Avand in vedere ca multi invata pentru note, nu ne mai putem intreba de ce calitatea muncii este proasta iar indivizii muncesc numai pentru bani. In scoli nu se insufla si valori morale, nu se formeaza caractere. Lucrurile astea sunt mult mai importante, din punctul meu de vedere, decat sa inveti pe dinafara niste notiuni pe care oricum le uiti dupa ceva vreme.

    Totusi, revenind la intrebarea ta, o serie de note mari, pot dovedi faptul ca persoana respectiva are o memorie de invidiat :P

  2. Si mie mi-a placut mult de tot citatul si l-am preluat… :) .

    Notele mele din facultate ti-ar spune ca sunt un failure academic vorbind si probabil notele din liceu ti-ar spune ca sunt o tocilara.

    Notele tale ce spun despre tine?

  3. Asta mă trimite cu gândul la prima mea notă mică… 8-9 (a se citi “opt spre nouă”:p)… Eram clasa a doua şi am luat nota asta la Română… pe o dictare… :D
    Am resimiţit-o ca pe o tragedie…
    Marea mea problemă a fost că trebuia să mă întorc la următoarea oră cu semnătura părinţilor pe caiet, ca dovadă că au văzut nota mea…
    Ce dramă am trăit zilele alea!!! :D
    Totul s-a consumat într-un weekend în care am fost la ţară la bunici, unde am luat caietul cu nota cu mine şi nu am îndrăznit să îl arăt părinţilor…
    Am cumpănit până în ultima clipă şi luni la 7 dimineaţa am îndrăznit să îl duc mamei să îl semneze întainte de a pleca spre serviciu… când nu mai avea timp “să mă ia la întrebări pentru nota mică”…

    Într-adevăr, de mici, notele sunt o povară.. :)
    Treptat, devin ceva tot mai golit de valoare şi nasc cele mai teribile comportamente în rândul copiilor, adolescenţilor… şi chiar şi adulţilor de 50 de ani (vorbesc din experienţele de învăţare trăite în astfel de grupuri), notele tot mai pervertesc fiinţa umană…

    Mă trimite cu gândul la Drive şi la teoriile din jurul a ce zicea Pink şi alţi autori cu motivarea valoroasă a oamenilor, care nu prea ţine de bani, note etc….

    Se pare că lucrurile cantitative nu prea sunt în măsură să ne motiveze şi să ne crească valoarea cu adevărat… :) Dar să ne mai facă şi creativi sau cu bune valori morale.. :p

  4. Eu n-am mai avut note bune din clasa III-a cand am plecat cu ai mei la Moscova si am aterizat intr-o scoala ruseasca. De atunci am avut mereu note medii … cred ca 7-8 era zona in care ma invarteam … si nici nu mi-am dorit mai mult. Ar putea spune despre mine ca n-am mai pus pret pe note incepand cu clasa a V-a … cand ne-am intors din Rusia. Doar la examenele mari (admitere la liceu si bac) am luat note destul de mari si am fost printre primii. La facultate, daca ai studia notele mele ai observa cum au crescut in fiecare semestru pana in anul 3 cand au inceput sa scada asimptotic spre 5 :D. Habar n-am ce ar spune despre mine. Ca sunt “average” cu sclipiri rare :)

  5. nu cred ca notele sunt problema, ci criteriile dupa care ele sunt puse, precum si interpretarea lor. un sistem corect de evaluare este, dupa parerea mea, benefic, in masura in care iti poate arata unde anume te afli, ce sa imbunatatesti si cum.

    este o pilda in biblie despre care nu am auzit vorbindu’se. mergea iisus impreuna cu apostolii sai, iar la un moment dat acestia vad un om muncind pe camp, in ziua de sabat. revoltati si scandalizati, tinerii apostoli i l’au aratat lui iisus, asteptand mustrarea din partea sa, insa mare le’a fost mirarea cand acesta le’a raspuns “blestemat sa fie omul acela daca nu stie ce face, insa binecuvantat sa fie daca stie”.

    un lucru nu este rau decat daca este folosit intr’un mod rau, la fel cum altul nu este bun decat in masura in care este folosit inspre bine. acum, personal sunt de acord cu toate cate s’au spus si scris mai sus, intentia mea nu este de a contrazice pe cineva, sunt ultima persoana care trebuie convinsa de ideile enuntate pana acum. doar ca in opinia mea, dupa cum am spus, nu notele in sine sunt problema :)

    voi cum vedeti lucrurile? ce parere aveti?

    ps: Traian, deosebit de incantat de cunostinta, chiar daca doar virtuala deocamdata. Cris si Vlad mi’au vorbit minunat despre tine, te felicit si te pretuiesc mult :)

  6. Eu cred ca intr-un sistem de invatamant sanatos si corect in care te-ai putea dezvolta si practic nu doar teoretic, si in care spiritul de competitie s-ar dezvolta in mod corect si nu pe nepotisme, notele ar putea spune foarte multe despre o persoana.
    Ce ar putea spune notele mele? Ar putea spune ca desi in scoala generala am avut mereu 10 pe linie, din liceu incepand am avut sclipiri doar la materiile care mi-au placut.
    Partea trista la toata povestea asta este ca eu acum ma confrunt cu problema mare ca vreau sa plec la un master in strainatate si notele vor reprezenta un impediment.
    Dar acesta este un alt capitol in care m-as lega de faptul ca in Romania nu se exploateaza deloc capitalul uman de care dispunem:)

  7. in afara romaniei, angajatorii se uita inclusiv la notele persoanei care aplica pt un job. ceea ce este de incurajat, intr-o piata academica care functioneaza normal (cu evaluari pe bune, samd). personal, am avut mereu note incredibil de mari, in liceu pentru ca invatam la ceea ce imi placea, am ajuns la fazele nationale ale olimpiadelor, cu premii, etc. astfel incat eram protejata liceului si niciun prof la materii la care nu invatam nu indraznea sa se atinga de mine. looking back, that’s wrong. in facultate, parerea mea, notele studentului ar trebui sa fie bune. daca iti place facultatea, daca o faci cu placere, daca tu ai ales-o si e ceea ce iti doresti sa faci in viata, de ce sa nu ai note bune? daca nu iti place, daca profii ti se par tembeli, etc. then why do it? cred ca notele ar trebui sa conteze mai mult, cred ca ar trebui sa se puna accent pe notele variate (din care sa se vada la ce e bun si la ce nu e bun studentul/ elevul) si pe progresul in note (aka din ce in ce mai mari pe parcursul academic respectiv). cred ca notele nu ar trebui sa fie facute publice (e o competitie a ta cu tine insuti, nu cu ceilalti). si de asta nu cred ca in continuare ar trebui ca angajatorii sa ignore notele, ci sa priveasca exact ce se ascunde in spatele lor (likes, dislikes, anduranta, ambitie, etc.). a da, si notele se dau mult prea usor in romania… trebuie ca profii sa fie mult mai duri, dar si mai consecventi in notare. in state/ germania ca sa iau un 8.50/ B+ trebuie sa trag serios. anyhow, da, scuze de exprimarea haotica.

  8. Notele mele au fost mereu huge si am stat acolo, in plutonul fruntas, uneori chiar in cap de lista. Asta mie imi spunea, undeva imediat dupa absolvire, cate ceva despre consecventa mea si despre puterea de adaptare la contextul in care eram, unde asta mi se cerea, asta ofeream and I was doing my best.

    Unui angajator pe care l-am intalnit media mea i-a spus ca-s o tocilara fara creier si ca niciun om atat de “supus” facultatii (asa a tradus el mediile mele mari) nu are cum sa aiba creativitate sau calitati practice.

    Parintilor – notele mele le-au spus ca au investit intr-un copil cu spor si se vad rezultatele si le-au oferit un intens sentiment de satisfactie fata de, sa-i zicem, “propria opera”.

    Acum, uitandu-ma in urma, mi se rupe de notele pe care le primisem. Dar, culmea, fix la materiile la care am avut cele mai mari note am inteles cu adevarat despre ce era vorba si toate informatiile alea fara rost pe care le-am acumulat atunci sunt reactivate si folosite in ceea ce fac mai des decat ma asteptam.

  9. Na, dacă ne-ai invitat să trecem de pe facebook la tine pe blog… :D

    Eu văd o problemă foarte mare în ceea ce priveşte notele, concursurile, admiterile.

    Din frică de haos s-a generat un sistem de acordare de relevanţă. Astfel o admitere la facultate are o relevanţă colosală (dacă nu ai intrat e clar că nu eşti bun sau că nu ai învăţaţ), dacă ai luat 4 e clar că eşti mai ratat decât cei care au luat 10, dacă ai luat premiul I este clar că nu există nimeni mai bun decât tine în toaţă ţara (chiar dacă nu au participat 23 de milioane de oameni).

    Îmi amintesc ce însemnătate avea ideea de corigenţă sau repetenţă. Era cea mai mare tragedie care ni se putea întâmpla. Ruşinea supremă pentru părinţi, rude din alte oraşe, prieteni, prieteni de familie, colegi, profesori, şcoală. Pentru că îi acordam o relevanţă nemeritată. Astăzi toţi cei care au comentat la postul ar putea să fi repetat o clasă… nu ar mai impresiona pe nimeni, aşa cum nu ar mai conta că cineva nu a intrat din prima la facultate. Aşa cum acum habar n-am la ce au fost olimpici cei din jurul meu şi nici nu interesează pe nimeni. Iar olimpiadele pentru care ne-am luptat în şcoală ajung în CV doar dacă au avut prime locuri (inter)naţionale.

    Tragedia mai mare mi se pare în sistemele imposibil de notat matematic. Admiterile la facultăţile cu profil artistic, unde Pittiş a intrat a 7-a oară la teatru, unde nu au vrut să-l admită pe Florin Piersic Jr, unde diferenţa de admis/ respins o poate face o toană a unui profesor, o părere pur subiectivă, dar care va ajunge pe listă ca o sentinţă cu adevăr absolut.

    Chiar dacă nu are note, recrutarea în ONG-uri se loveşte de aceeaşi barieră, ca şi recrutarea pe piaţa muncii. Standardele “a fost admis”, “a intrat acolo”, “l-au plăcut cei de la…” spun rareori ceva consistent despre acea persoană, cu atât mai puţin despre procesul de notare/ selecţie.

    Singura chestie care nu mi se pare problemă este că şcoala nu minte cu nimic. Ea nu a promis niciodată că va indentifica geniile, ci că va nota pe măsura pregătirii la o materie, încadrându-se în nişte parametri seci. Sunt oamenii cei care au nevoie de mai mult şi au vrut să creadă că şcoala le va spune ce ei înşişi nu pot decide – cât sunt de deosibiţi.

  10. Ma bucur sa vad ca si cei care au avut note mari le considera inutile dupa terminarea facultatii. Sau sa nu le zic inutile. Sa zic nereprezentative pentru dezvoltarea lor ca oameni. Credeam ca doar eu am aceasta impresie pentru ca am avut numai note ce tindeau spre 5.

    Cred ca am invatat mai multe in facultate decat un coleg care a avut 10 pe linie. Am invatat sa ma descurc, sa caut hibe in sistemul de notare, sa inteleg sistemul de corectare, sa interactionez cu colegii mai mari pentru a afla ce subiecte s-au dat in anii trecuti si care sunt cele preferate. Faceam orice ca sa invat cat mai putin din materie. Si intr-un final am invatat sa nu ma dau batut si ca orice obstacol poate fi depasit, fie el si un examen ce ti se pare imposibil de trecut. (Nu o sa discut motivele pentru care nu luam examenul: cursul prost predat, rea vointa profesorului la corectare, lenea mea etc.) Dispozitive si circuite electronice era materia. DCE pentru cunoscatori. Si dupa ce dadusem acest examen in fiecare sesiune din anul 2 pana in anul 5 chiar invatand si stresandu-ma, nota aceea de 6 mi s-a parut cea mai mare realizare. Nu mai puteam de fericire. A fost cel mai dulce moment din facultate.
    Acum privind in urma imi dau seama ca toata lupta aia a avut rostul ei si poate ca eu am invatat mai multe decat colegul care a luat 10 din prima.

  11. Mie notele nu-mi spun nimic. Cred ca as fi preferat in facultate sa-mi spuna care sunt competentele mele si unde mai trebuie sa lucrez pentru a creste. Un simplu feedback pentru mine ar fi valorat mai mult decat toate notele de 10 pe care le-am luat.
    Tin minte ca in primul semestru am luat un singur 6 (la chimie si credeam ca pentru prima data in viata mea inteleg si eu chimia) si in rest numai 10. Eram mandra de mine ca ma descurc la Poli asa bine. In anii urmatori notele au oscilat de la restante pana la 10. Cand am tras linie, dupa licenta, am vazut ca notele astea nu-mi spuneau ca sunt un inginer bun, ca pot deveni un inginer bun. Nu-mi spuneau nimic. Aveam colegi care abia au ajuns in anul 5, dar cand vorbeai cu ei sau intrai intr-un laborator, vedeai ca da dle, asta va fi un mare inginer. Concluzia mea: irelevante notele, irelevante diplomele in Romania 2010.
    Mi-a placut mult ce zicea Monica. Scoala iti zice ce nu stii. Scoala nu-ti spune care este nivelul tau, unde esti tu bun, ce trebuie sa faci sa iti mai dezvolti anumite competente. Nu-i intereseaza pe multi profi cum se leaga studierea materiei pe care ei o prezinta in dezvoltarea ta, in profesionistul de maine.
    Notele ar fi primele pe care le-as scoate din sistemul educational, dupa ce as descentraliza toate universitatile. Iar studentii ar primi feedback periodic pentru a creste sanatos. Si da, comportamentul si atitudinea ar trebui sa fie incluse in feedback. :)

  12. Notele mele, extrem de diferite vorbesc despre mine, cu siguranta.

    Ele afirma cat de instabila sunt in invatarea permanenta, procesul de memorare confirma fluctuatiile de temperament, spiritul analitic si critic al fiecarei parti de text pe care e nevoie sa o retin. Mai mult decat atat, m-a ajutat sa descopar ca nu pot retine daca nu cunosc mai intai motivele si utilitatea informatiilor cerute de ceilalti.
    Legat de rezultatele la scoala/facultate, simt nevoia sa adaug faptul ca mai important decat procesul de memorare al unor informatii gandite, analizate si simtite de altii este procesul de transmitere a acestora; unul care ridica multe semne de intrebare in jurul meu.
    Luam note pentru ce informatiile relevante pentru noi, pentru parerile care au trecut prin filtrul gandirii noastre sau pentru ce doresc profesorii sa auda?

  13. Genial citatul dar si comentariile voastre! :-)
    Recunosc ca nu mi-au placut tocilarii inca din scoala generala. Sorry gabitzass! :-) Bine ca te-am cunoscut cand erai la facultate.
    Insa cred ca scoala noastra seamana mult cu viata si de-asta ma bucur ca am trecut prin ea – nu poti stii cine este cel mai bun, dar te poti distra. Iar daca parintii nu pun presiune pe tine, atunci e mare distractie!!!
    Insa, exista cativa sefi care se uita la note. Trebuie sa o caut pe Tincuta Baltag ca sa am o sansa la angajare! :-))))))
    O seara buna!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *