Peter Thiel – fondatorul PayPal a născut o dezbatere interesantă afirmând că după dot.com-ul anilor 2000 şi recenta criză imobiliară din SUA, avem de a face cu o altă bulă: învăţământul superior. Articolul care a declanşat dezbaterea a adunat 243 de comentarii în cursul săptămânii care tocmai se încheie şi eu am mai dat întâmplător peste alte două articole – unul în The Economist şi altul aici.
Deşi pentru cine urmăreşte subiectul “higher education”, ideea nu e nouă, ce e diferit acum este că ea iese din cercul celor interesaţi de educaţie şi crează o dezbatere mai largă. În plus, Peter Thiel “puts his money where his mouth is” şi oferă câte 100.000$ pentru 20 de tineri sub 20 de ani care aleg să renunţe la facultate pentru a-şi lansa o afacere. Scopul acestei mişcări este de a crea o alternativă şi a arăta că programele oferite de universităţi sunt supraevaluate. În această strategie credem şi noi la CROS şi îi spunem: inovaţie disruptivă în educaţie.
Voi ce credeţi? E învăţământul superior bulă? Credeţi că o universitate alternativă are capacitatea de a “perturba” sistemul suficient de mult? De ce ar avea nevoie pentru a face asta?
Nu cred ca invatamantul superior romanesc a ajuns sa fie o bula. Incerc acum sa ma gandesc la criza economica si la perioada anterioara ei cand economia parea ca este pe val. Nu imi amintesc ca invatamantul superior de la noi sa fie pe val si nici nu am vazut semne de revenire. Universitatile incearca prin metode neadaptate societatii sa ridice nivelul de calitate si in acelasi timp fac compromisuri pentru a obtine cat mai multi bani de la bugetul de stat. Este o balanta care nu stiu daca inclina inspre binele sistemului nostru de invatamant.
Deci, nu cred in existenta unei bule in invatamantul superior si as minti sa spun ca eu cred cu adevarat in succesul universitatii alternative pe termen mediu-scurt. Nu cred ca suntem pregatiti pentru un proiect inovator si ambitios.
Este posibil sa putem vorbi de o bula in invatamantul superior romanesc atunci cand institutiile private de invatamant vor reusi sa faca performanta. Pana atunci, cred ca ramanem pe o panta descendenta din care doar o gandire out-of-the-box a managementului, a profesorilor si in special, a studentilor o pot indrepta.
Imi pare rau ca incep lista de comentarii cu o opinie pesimista,
Numai bine,
Mihai
Salut Mihai,
Acum câţiva ani, în 2005, plecam de la aceeaşi premisă: o gândire out-of-the-box a managementului, a profesorilor şi mai ales a studenţilor ar putea îndrepta învăţământul superior într-o direcţie bună. Şi am făcut diverse lucruri în sensul acela. Am condus un proiect care promova atât pentru studenţi cât şi pentru profesori Procesul Bologna ca instrument de schimbare a învăţământului. În timp ce PB avea 10 linii de acţiune, în România a fost înţeles doar ca “trecerea de la 4 la 3 ani”. Proiectul nostru promova, de exemplu, învăţământul centrat pe student. Proiectul a avut succes din multe puncte de vedere (locul I la Gala Societăţii Civile – Educaţie şi Cercetare, Universitatea Bucureşti a redactat un document de strategie dedicat învăţământului centrat pe student … etc) dar la firul ierbii – nimic. În 2008 aveam deja 4,5 ani de când, ca reprezentanţi ai studenţilor, încercam diverse metode de a influenţa ceva în felul în care gândesc şi acţionează studenţii, profii şi conducerea universităţilor. Am încercat să îmi imaginez ce s-ar întâmpla dacă timp de alţi 20 de ani aş continua, împreună cu toţi oamenii vizionari din sistem care încă mai au energie şi curaj de a se implica, să facem acelaşi lucru – să încercăm să influenţăm “mentalitatea” studenţilor, profilor şi a conducerilor de universităţi. În cel mai optimist scenariu, s-ar întâmpla multe lucruri bune, dar prea încet şi prea puţin ca să merite efortul. Parerea mea e că universităţile româneşti îmbunătăţite cu 50% în următorii 20 de ani, n-o să facă o diferenţă nici în viaţa tinerilor care trec prin ele nici în societate.
Ce argumentez este că, acea gândire out-of-the-box e greu de obţinut în cantităţi care să conteze, într-un timp rezonabil, în interiorul sistemului. Atât cât am reuşit eu să cunosc şi să înţeleg oamenii din învăţământul superior şi motivaţiile lor, cultura în universităţi, viziunea despre educaţie şi mecanisemele de putere … universităţile sunt aproape de nemişcat din interior.
Sunt curios de ce crezi că “nu suntem pregătiţi pentru un proiect inovator şi ambiţios”? Eu întâlnesc des elevi, studenţi, oamenii din companii, profesionişti şi chiar şi profesori universitari care cred că avem nevoie de asta şi contribuie având încredere că acum e momentul.
Multumesc frumos pentru raspuns.
Nu vreau sa iei pesimismul meu ca o critica asupra voastra. Am avut bucuria sa iau parte la conferinte, la discutii sau intalniri cu membri CROS si de fiecare data am plecat cu idei noi, cu optimism, cu dorinta de a ma gandi la lucruri noi si a incepe noi proiecte.
De ce cred eu ca nu suntem pregatiti? M-am uitat in jurul meu si am obervat si eu o parte dintre studenti foarte deschisi la astfel de proiecte si asta pentru ca acestia sunt ONG-isti, pentru ca sunt studenti cu pasiuni, sunt studenti care isi pun intrebari referitoare la viitorul lor. Mi-e teama sa nu cream noi o bula si sa pastram aceste lucruri in cercul restrans al celor mentionati mai inainte. Stii ca intr-o universitate de cateva mii de studenti, la evenimente extra-curiculare participa constant doar cateva zeci? Crezi ca ceilalti isi pun aceasta problema? Eu aici vad cea mai mare provocare si anume, sa reusim sa convingem marea masa si vreau sa cred ca pentru acest lucru se pot gasi solutii diferite de cele din politica.
Cat timp exista oameni ca voi cu resurse considerabile de energie, cat mai exista acei profesionisti sau profesori al caror rol este esential, putem visa inca la “proiectul inovator si ambitios”.
O zi faina,
Mihai
Ideea asta de “bula” in invatamantul superior mi se pare foarte interesanta si, cu cat ma gandesc mai mult, cu atat are mai mult sens. Totusi, cred ca “bula” de la noi este un pic diferita de “bula” din USA, asa cum e prezentata in articolul citat de tine, Traian.
Acolo exista o frenezie in a investi intr-o educatie de prestigiu la un universitate din Ivy League, educatie pentru care studentii se indatoreaza excesiv, si care poate, in multe cazuri, e departe de a aduce Return on Investment in masura in care “investitorii” sperau s-o faca. Totusi Harvard e Harvard, si, cred eu, valoarea adaugata din a fi student acolo este incontestabila (nu doar datorita prestigiului universitatii, ci si calitatii intrinseci a educatiei dobandite acolo – iar pentru a verifica aceasta calitate, e suficient sa urmaresti cursuri Harvard care sunt publice pe internet, cum este Justice, al lui Michael Sandel – e un curs genial). Daca investitia merita pana la final, e o discutie interesanta, si mi se pare extraordinar sa existe alternative, asa cum e cea cu proiectul 100 000 USD pentru 20 de tineri. De asemenea, mi se pare ca in State exista suficiente alternative educationale (sisteme gen Sudbury Valley sunt un bun exemplu) pentru cei care isi doresc sa iasa din “bula” si din cercul vicios – datorii uriase, in speranta unui trai mai bun.
La noi, cred eu, povestea arata mult mai trist. Nu numai ca exista o frenezie in a face o facultate (indiferent daca te ajuta in vreun fel practic sau nu), dar alternativele sunt, dupa parerea mea, practic inexistente. La noi sunt in joc doua dimensiuni ale “bulei”:
Prima este sociala/culturala: a nu avea o diploma de licenta constituie un handicap, chiar daca si angajatorii, si viitorii angajati, stiu foarte bine ca in spatele acelei diplome se afla prea putine cunostinte cu adevarat utile pentru viitorul job. Diploma este o preconditie – iar asta ii forteaza pe multi sa treaca prin 3 sau 4 ani de chin pentru o hartie.
A doua dimensiune tine de calitatea in sine a invatamantului superior. De ce acei 3 sau 4 ani sunt un chin? Pentru ca invatamanul superior romanesc a inghetat intr-un “ev mediu” al educatiei din care nu pare sa poata iesi. Cursurile se fac in acelasi fel, ugigator de plictisitor pentru creierul bietilor studentii, metodologia de invatare este aproape aceeasi de vreo treizeci de ani, cu minuscule imbunatatiri.
Tinerii sunt in consecinta prinsi intr-o capcana – au nevoie de studii superioare, pentru ca piata muncii le cere asta. In acelasi timp, toate alternativele de invatamant superior de la noi sunt cam la fel de anoste. Care e solutia? Inca o alternativa, care sa fie cu adevarat diferita. Ideea de universitate alternativa, in care invatarea sa fie ancorata in secolul xxi, atat ca forma, cat si ca substanta, mi se pare o idee viabila. Nu o sa fie usor, cu siguranta, dar merita incercat.
O sa inchei comentariul meu, deja mult prea lung, cu o singura observatie, legata de ceea ce spunea Mihai, despre tinerii care par prea putin interesati de a face lucrurile “altfel” – eu cred ca si aici e un cerc vicios pe care il putem transforma intr-unul virtuos. Tinerii (de fapt oamenii in general) sunt inerent curiosi, daca le captezi interesul, cu totii isi doresc ca invatarea sa nu mai fie tortura, cu totii au potentialul de a fi deschisi, cu conditia sa inteleaga ca se poate si altfel. Cum ar putea fi interesati de alternative daca nu stiu ca ele exista? Tinerii sunt blazati nu pentru ca nu pot mai mult, si pentru ca nu cred ca se poate mai mult. Noi ar trebui sa ii facem sa creada. Cum? Implicandu-i continuu, provocandu-i la discutie, “intrand” in lumea lor pe canalele pe care ei le folosesc – Facebook, Twitter, bloguri, samd – vorbind pe limba lor. Eu sunt mult mai optimista decat Mihai in privinta viitorului unei astfel de universitati alternative – sunt convinsa ca nu ar duce lipsa de studenti, odata ce ei ar vedea valoarea in a invata altfel si ar incepe ca inteleaga ca invatarea e distractiva, ca invatarea adevarata inseamna autonomie, nu sclavie.
@Alis: Am dat like la propriul meu articol pentru că mi-a plăcut foarte mult comentariul tău :) … cu care sunt în totalitate de acord.
Aş mai adăuga la el, continuând răspunsul pe care i l-ai dat lui Mihai, că într-o universitate/facultate/comunitate/organizaţie, contează foarte mult cultura “locului”. Dacă o universitate respiră prin toţi porii “lasă-mă să te las”, completând astfel starea de blazare generală din societate, atunci e de aşteptat ca studenţii să fie apatici. Ceea ce face diferenţa este să creezi o cultură a plăcerii de a învăţa, a autodepaşirii, a gândirii pozitive şi curajoase şi atunci oamenii descoperă că le place şi că înfloresc într-un astfel de mediu. Cultura locului are o putere mare de a influenţa comportamentele oamenilor şi cred că e principalul mod în care putem cultiva valori şi atitudini … inclusiv pe cele diferite de mainstream. Eu o văd întâmplându-se deja în comunităţile noastre de practici.
Traian, mersi mult pentru raspuns si pentru like :).
Ai foarte mare dreptate. Cultura e cheia. E valabil pentru orice fel de organizatie (fie ea companie, ONG sau institutie de orice fel, invatamant inclusiv, desigur).
Comparatia ta cu o floare mi se pare foarte potrivita. Cu totii avem in noi potentialul si pornirea naturala de a creste, a evolua, a “inflori”, insa, la fel ca o floare plantata in sol nefertil, ne “ofilim” in culturile care ne omoara spiritul. Asta este ceva ce, din pacate, am ocazia sa vad aproape in fiecare zi la oameni si companii cu care lucrez. Cand se schimba cultura in bine, se schimba atmosfera, energia locului, creste dorinta oamenilor de a da ce au mai bun. Si cu atat mai mult este valabil intr-o institutie de invatare.
Din pacate insa, culturile se schimba greu – asta poate si explica de ce eforturile voastre de pana acum nu au avut succesul rapid pe care vi-l doreati – inertia culturilor pe care sperati sa le schimbati era prea mare. E mult mai eficient sa creezi o cultura “sanatoasa” de la 0 – iata un argument in plus pentru proiectul vostru de educatie alternativa.