Antieducaţia din universităţi – #1

Dana, unul dintre cei mai capabili studenţi pe care îi ştiu scrie pe blogul ei despre un lucru care mi s-a întâmplat şi mie în facultate aproape de fiecare dată când am avut obiective puţin mai mari decât să iau o notă:

Am facut cel putin 2-3 proiecte mai mari pe an… si dupa fiecare prezentare am fost dezamagita… profii nu prea ma lasau sa prezint.. spuneau ca au citit proiectul … imi puneau 2-3 intrebari… si .. gata.. Chiar daca punctajul era maxim … simteam ca nu am reusit sa transmit placerea cu care am lucrat pentru proiect si cat de tari sunt informatiile din el..

Şi Mihaela mi-a povestit de curând, ceva asemănător. Oamenii care platesc taxe îşi imaginează probabil că universităţile oferă educaţie. Eu cred că oferă mai multă anti-educaţie, adică dezvoltă oamenii într-un sens greşit. Ce înveţi dintr-o astfel de experienţă? Să nu te mai stresezi data viitoare. Să nu mai depui efort în plus. Să nu te mai entuziasmezi. Că nota era de fapt singurul scop şi că standardul profesorului era singurul standard. Nu contează că tu ţi-ai pus un standard propriu mai înalt. Nu ne interesează că pentru tine contează mai mult munca ta decât nota. Aici înveţi conformism în loc de iniţiativă.

Cred ca am avea nevoie de o mare revoluţie în sistemul de învăţământ. Dar până la sistem, revoluţia se naşte în fiecare dintre noi.

Aş adăuga la articolul Nu lăsaţi şcoala să vă strice educaţia un punct 12: Găsiţi o semnificaţie dincolo de facultate, note şi profesor fiecărui proiect pe care îl faceţi. Încercaţi să faceţi ceva folositor în lumea reală. Publicaţi-l pe blog. Şi evaluaţi-vă munca în funcţie de feedback-ul primit din lumea reală.

Ţie ţi s-a întâmplat? Simţi că îţi este valorizată/valorificată munca pe care o depui la diverse proiecte la facultate?

15 thoughts on “Antieducaţia din universităţi – #1

  1. toti trecem prin asta. si invatamantul in .ro e terminat. nu stiu ce ar trebui facut ca sa mai avem o sansa. totusi, in facultate, daca vroiai sa faci ceva, ce nu tinea numai de note, faceai. rar s-a intamplat sa am atentia profilor, dar sigur se gasea cineva, un asistent , un prof.de la alta grupa,cineva care sa ma asculte. eu cred ca nu trebuie sa ne mai bazam pe profi, pe sistem etc, ca ne vor invata mai mult. noi suntem proprii nostri stapani.

  2. Noroc Traian. Personal nu pot sa raman la nivelul asta de abstractizare propus: universitatile nu ofera educatie, ci mai mult anti-educatie. Personal cred ca intrand in detaliu, fiecare dintre noi avem povesti care sustin un aspect sau celalalt. Depinde foarte mult de context, de mediu, de proces, profesori, oamenii din spatele meseriei de profesori, colegi.. si uneori de noroc (din pacate).

    Sistemul de invatamant il vedem totii ca fiind deficitar si avand nevoie de o revolutie. Critic mi se pare ca profesorii sa isi asume resposabilitatea pentru procesul de educatie a studentilor cu care stau de vorba. Gasindu-si o miza personala, problema devine personala. Acolo cred ca putem ajuta si noi.

    Ma gandesc.. daca intr-o sala de siminar studentii unui profesor precum cel din exemplul tau ar fi toti copiii biologici ai profesorului respectiv, la fel s-ar fi desfasurat lucrurile?

    Mai sunt multe de povestit. Rozonez cu parerea ta. Revolutia porneste din noi.
    Spor!

  3. Pe mine cel mai tare ma oftica faptul ca studentii isi pierd de multe ori timpul cu proiecte care nu le sunt de niciun folos. In timpul facultatii am investit mult timp invatand lucruri care nu-mi erau de niciun folos, in facut proiecte de zeci de pagini si sute de calcule din care nu ramaneam cu nimic. Ma gandesc la cat timp ne mananca aceste experiente care nu ne sunt de niciun folos. Eu am inceput revolutia si nu vreau sa mai investesc timpul meu in nicio experienta care imi aduce doar o bucata de hartie.

  4. Într-adevăr, de cele mai multe ori, munca depusă în diferite proiecte nu este apreciată aşa cum noi ne dorim. Cred că depinde foarte mult de profesor şi de aşteptările lui cu privire la studenţi. Dacă ne setăm standarde mai înalte decât realitatea, evident că vom fi dezamăgiţi şi frustraţi atunci când profesorul nu este interesat şi nu ne lasă să transmitem ceea ce am învăţat. Chiar dacă ştim că efortul nostru nu va fi răsplătit întotdeauna aşa cum vrem, putem alege să ne păstrăm entuziasmul, standardele şi să mergem acel “extra mile” sau nu. Este o opţiune a fiecăruia.

  5. Pe mine ma intristeaza teribil lipsa de entuziasm a colegilor, a oamenilor care s-au plictisit de invatat si carora li s-a implementat, intr-adevar, in cap ideea ca “nu are rost sa ma stresez”. Si chiar daca apare un profesor bun, care isi da interesul, perceptia e aceeasi. Iar cei care au de suferit din asta sunt putinii care ar avea entuziasm, dar care sunt trasi in jos din lipsa de interes a majoritatii.

    Eu aproape niciodata nu am facut un proiect doar pentru ca mi s-a cerut, ci mereu am incercat sa il fac astfel incat EU sa raman cu ceva din el. Faptul ca ceilalati nu apreciaza bineinteles ca este dezarmant. Dar pana la urma, interesul personal primeaza. Si eu m-am saturat de oameni nevalorosi.

  6. Am avut acum vreun an o discuţie deschisă cu unul dintre profesorii mei din Bucureşti, care a terminat un doctorat de 5 ani în strainătate, şi care a şi predat studenţilor străini în acea perioadă. L-am întrebat de ce nu aplică aceleaşi criterii de evaluare pe care le aplica şi acolo studenţilor din România. Aceste criterii presupun mai multă muncă, mai multă dedicaţie studiului, şi mai multe competenţe câştigate în final de către student. Mi-a răspuns că nu se poate. L-am întrebat de ce, căci asta implică că studenţii români nu pot avea parte de o educaţie la ei acasă ca cea pe care ar primi-o în străinătate, de la, practic, aceeaşi oameni şcoliţi în vest. Oare este pentru că ar crede că studenţii români sunt atât de slabi pregătiţi, încât nu pot face faţă decât unor criterii laxe? Mi-a răspuns că nicidecum, problema nu este de inteligenţă sau că programele de învăţământ ar fi slabe, dar că mentalitatea este de aşa natură, încât nu vor mai veni studenţii la curs dacă le-ar cere mai mult, comparaţia făcând-o cu celelalte cursuri, şi, apoi, cu celelalte programe masterale oferite de alte facultăţi. Iar finanţarea se face per capita…

  7. @anca şi @popic: sunt de acord cu voi că sunt şi profi care îţi oferă atenţie şi sprijin. Am întâlnit şi eu câţiva şi nu îi bag în aceeaşi oală cu ceilalţi. Eu îi consider şi pe profii buni, alături de studenţii motivaţi şi puşi pe treabă, victime ale sistemului. Studenţilor care sunt acolo pentru o diploma le convine cultura asta “lasă-mă să te las” aşa cum le convine şi profilor slabi sau nepăsători. Şi cred şi eu că cei nepăsători pot deveni dedicaţi în anumite condiţii. Poate că şi unii dintre cei slabi ar putea deveni mai buni. Problema e de sistem şi de cultură a comunităţii academice, nu de fiecare individ luat în parte.

    @cris: da, imi amintesc acele referate şi proiecte :). sute de ore pierdute;

    @alexandra: putem alege să ne păstrăm entuziasmul dar atunci va rezulta că am reuşit “în ciuda sistemului” nu cu ajutorul său :)

    @mihaela: din păcate şi o parte a colegilor fac parte din sistem – adică din problemă nu din soluţie :). Dacă toţi studenţii ar fi dintre aceia care sunt puşi pe treabă şi sistemul s-ar transforma.

    @iulia: exemplul profului tău ilustrează foare bine felul în care “sistemul” sau “cultura locului” face diferenţa. Nu e vorba de fiecare individ în parte.

  8. Mi-as dori sa va povestesc si eu o situatie similara cu prezentarea lucrarii pe care ai transpirat ore si zile. Nu aveam de gand sa ma las oprita de un comentariu subit al profesorului caci eram sigura ca o sa aiba o privire fugitiva pe lucrare si atat (time is money pe la unii din ei). Si mai mult aveam de gand sa prezint si un soft de prelucrare a datelor online, ceea ce pentru el era in afara ariei de competenta (ceea ce chiar a si recunosc la finalul prezentarii). Asa ca, in momentul in care m-a oprit cu o intrebare (la 30 sec dupa ce am inceput), i-am zis ca prezentarea de fata e adresata colegilor mei, uitandu-ma atent la cei cuminti asezat in banci, cei mai multi asteptand sa treaca timpul (diferite motivatii..). Am adaugat ca in cazul in care considera ca prezentarea mea a atins punctele deja prezentate de colegii precedenti sau ca nu spune nimic interesant sa ma opreasca. Am avut cele mai atente 10 minute dintr-o prezentare, culminandu-se cu o lauda la adresata ideii prezentarii…spre surprinderea mea (probabil si a lui).

    Desigur, cazul acesta a fost unul de exceptie cu o prezentare bine pregatita, caci de obicei ca un novice te impiedici in date si exemple si nu mai sti ce-ai inceput sa zici. O data m-am facut rosie si cineva m-a oprit sa ma intrebe daca ma simt bine si daca nu vreau sa prezint alta data. Ei.. practice makes perfect se zice si daca nu esti lasat sa incerci, sa gresesti n-ai cum sa performezi.

    Mersi de postul asta Traian si cum zice si Cris acolo sus e nevoie si ca materia si prezentarea sa fie relevanta pt timpul investit.

  9. @Cris si @Traian: eu nu sunt total de acord cu voi, legat de proiectele din facultate. Sincer sa fiu, esenta multora dintre proiecte era de adaptibilitate si “problem solving”: aveai o situatie si trebuia sa ii gasesti o solutie, indiferent daca era nevoie sa faci calcule, etc. Eu, cel putin, asa le-am perceput si cred ca poate asa ar trebui sa le vedem. Este vorba si de o problema de viziune: ar trebui sa ne automotivam sa invatam cat mai multe, sa crestem ca si valoare si sa ne dorim sa fim mai buni, nu sa ne ghidam dupa un sistem de valori compromis.

    Legat de sistemul de invatamant din Romania….sau de situatia Romaniei in general, eu mi-am pierdut orice speranta ca lucrurile se vor schimba (in bine, evident).

    O restructurare in invatamant cred ca trebuie sa inceapa prin formarea unei institutii de evaluare (din punct de vedere al competentei) si de formare de pedagogi. Asa cum multi tineri se “inarmeaza” cu diplome, de la tot felul de universitati aparute ca si ciupercile dupa ploaie, asa si profesori se “specializeaza” pentru a incasa un spor in plus la salariu.

  10. @ Anca – Clar nu trebuie sa ne bazam numai pe profesori… dar nu mi se pare normal un context in care formarea si dezvoltarea mea personala si profesionala depinde numai de mine ca si student si gradul meu de automotivare. Daca s-ar pune asa problema atunci poate nu ar trebui sa mai conteze daca am terminat sau nu o facultate si pentru accesul pe orice functie sa dau un test de aptitudini.

    Nu ma pot resemna cu ideea ca parintii mei si ai tai.. si ai tuturor pana la urma.. lucreaza 9-10 ore pe zi si sunt superimpozitati ca sa nu beneficieze de niciun serviciu public de calitate.. La urma urmei ce e de calitate al noi in tara ? Sistemul sanitar e invechit si ineficient, infrastructura e la pamant ( fac 200 de km in 4 ore cu trenul cand in alte state europene asta e o distanta pe care o faci in o singura ora) … soselele sunt si ele vai de mama lor … iar de invatamant… am discutat mai sus..

    Imi permit sa refuz sa ma resemnez ca asa se intampla in Romania si ca nu putem face nimic pentru a schimba asta.
    Am primit o recomandare foarte draguta care cred ca se ” asorteaza ” continutului concluziei mele . Va invit sa cititi si voi : http://think.hotnews.ro/un-success-story-urban-miraculoasa-renastere-a-orasului-bogota-1.html ! Ce ziceti?

  11. @Dana, geniala recomandare. Ca sa ramanem in America Latina, am si eu una legata de un sistem alternativ care ii invata pe copii muzica in Venezuela. http://www.ted.com/talks/jose_abreu_on_kids_transformed_by_music.html

    @Traian, ce bine ca ai scris putin in articol… ca sa avem vreme sa citim toate comentariile faine pe care le-ai generat.
    Daca tot scriem… trebuie sa scriu si eu cat de frustrant a fost sa ma intorc din Olanda, dupa 4 luni de lucrat la un proiect misto, intr-un grup de cercetare foarte tare si sa-i aud pe profii din comisia de licenta incepand o polemica despre limba romana. Oricum erau plictisiti de proiectele noastre internationale, asa ca de ce sa mai asculte pana la capat inca unul?

  12. Eu sunt putin mai rezervat in ce priveste “anti-educatia” din sistemul romanesc de invatamant pentru ca, mai mult sau mai putin constient, ne-a dezvoltat niste competente pe care alt sistem de educatie nu le putea dezvolta. Ascultati feedback-urile colegilor din alte tari despre specificul tinerilor romani! (putem face o lista).
    Si da, si eu cred ca acest sistem poate fi imbunatatit. Pe langa solutiile propuse de voi eu as mai adauga existenta unor discutii dedicate tuturor elevilor, profesorilor si parintilor care sa le raspunda la intrebarile: De ce invatam? De ce predam? De ce finantam?. Iar daca toti cei implicati vom avea un raspuns la “de ce”-ul nostru, si scoala va fi cea pe care ne-o dorim.

  13. Anti-educatia nu e doar la noi. Toate sistemele de invatamant sunt bazate pe ideea ca noi nu vrem sa invatam nimic si trebuie sa fim motivati extrinsec. De asemenea, gandirea e pusa pe un plan indepartat, pe primul loc fiind capacitatea de a te forta sa memorezi ceva ce stii ca nu iti va folosi niciodata.

    There is no gravity. The Earth sucks.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *