The Element

“The Element is the meeting point between natural aptitude and personal passion”

“When people are in their Element, they connect with something fundamental to their sense of identity, purpose, and well-being.”

Azi am terminat de citit cartea “The Element” a lui Sir Ken Robinson, care este cartea lunii martie la CROS.

L-am vazut prima data pe Ken Robinson la TED, in celebrul sau speach “Do schools kill creativity?“.  Daca nu e cea mai populara prezentare, sigur e intre cele mai populare 10 prezentari de la TED. De atunci sunt fan. Daca as face topuri, ar fi in top 10 al oamenilor care ma inspira si a caror idei le impartasesc si in top 5 al oamenilor care gandesc si comunica despre nevoia transformarii educatiei.

“The Element” dezvolta ideea ca oamenii traiesc vieti fericite si implinite atunci cand se afla in elementul lor, adica in acel loc in care abilitatea lor naturala se intersecteaza cu pasiunea. De cand am inceput sa o citesc, cartea a reusit sa-mi instaleze in gandire conceptul de a fi in elementul tau. Conceptul se integreaza bine si cu modul in care am inceput sa inteleg fericirea datorita lui Martin Seligman si Mihaly Csikszentmihalyi care, tot la TED vorbesc despre “What positive psychology can help you become” si respectiv “Creativity, fulfillment and flow“. Ei spun ca exista 3 niveluri ale fericirii:

  • nivelul 1: placerea (ex: sex, mancare, confort, etc)
  • nivelul 2: flow – atunci cand esti complet absorbit de o activitate, timpul se opreste si tu esti 100% acolo;
  • nivelul 3:  sa contribui la ceva mai mare decat tine, sa creezi ceva sau sa ajuti oamenii;

Ce se numeste flow la Seligman si Csikszentmihalyi la Ken Robinson se numeste a fi in elementul tau. Exista totusi o diferenta de nuanta. A fi in elementul tau presupune sa iti descoperi un fel de pasiune a vietii care te aduce in starea de flow aproape de fiecare data. Flow-ul e mai mult o stare de moment pe care o poti experimenta facand si alte lucruri. Daca flow-ul este un ingredient distinct al fericirii, a fi in elementul tau presupune sa fii in starea de flow dar contribuie si la sentimentul ca viata ta are un scop.

Am facut paranteza asta mare pentru ca vreau sa recomand   “The Element”  educatorilor, hristilor si liderilor care imi citesc blogul. Pentru mine, scopul fundamantal al educatiei, resurselor umane sau al leadershipului este acela de a-i ajuta pe oameni sa traiasca vieti fericite si implinite, in armonie cu ceilalti oameni care isi traiesc propriile vieti fericite si implinite. Cred ca cei care lucreaza cu oamenii trebuie sa inteleaga la un nivel foarte profund ce inseamna fericirea si implinirea umana iar cartea lui Ken Robinson poate fi o piesa din puzzle.

E o carte care se citeste usor si relativ repede. Eu am citit-o in 7-8 ore.  Lectura e placuta pentru ca in mare parte cartea e o colectie de povesti ale unor oameni care si-au descoperit “elementul”. Fiecare poveste sustine una dintre perspectivele pe care Ken Robinson le propune asupra elementului. Fiecare dintre cele 11 capitole trateaza o perspectiva care e sustinuta de mai multe povesti spuse mai pe scurt sau mai detaliat.

“The Element” se numeste primul capitol in care Ken Robinson pleaca de la 3 povesti pentru a ajunge sa defineasca elementul. Pe scurt, exista doua caracteristici cheie ale elementului: abilitatea – I Get It! si pasiunea – I love it! si doua conditii necesare pentru a te afla in elementul tau: atitudinea – I want it! si oportunitatea – Where is it?.

In capitolul 2 – “Think differently” propunerea e sa gandim diferit despre capacitatile umane. Stim (de fapt Ken Robinson stie) despre intelingenta umana ca este:

(1) diversa – adica nu e limitata la ceea ce masoara testele de IQ – abilitatea de efectua rationamente verbale si logico-matematice; acesta este doar unul dintre modurile in care intelingenta umana se exprima. Gandim despre lume in toate modurile in care o experimentam: in sunet, in miscare, in imagine, etc

(2) dinamica – adica evolueaza in timp; ne folosim mai multe parti ale creierului in fiecare activitate pe care o facem si de fiecare data se creeaza noi conexiuni; Einstein intervieva poeti ca sa invete despre intuitie si imaginatie si canta la vioara in timp ce se gandea la probleme complicate de fizica;

(3) distincta – fiecare persoana are propria intelingenta, unica ca o amprenta; daca exista 7, 10 sau 100 de tipuri de intelingenta, fiecare dintre noi le folosim intr-o combinatie unica;

Sa iti descoperi elementul inseamna sa iti descoperi punctele tari tinand seama de toate modurile in care experimentezi lumea din jurul tau si avand o perspectiva larga asupra a ceea ce inseamna inteligenta si capacitate umana.

“Beyond Imagining” este capitolul in care Ken Robinson argumenteaza ca, in viziunea sa, creativitatea si inteligenta sunt lucruri foarte asemanatoare, sa gandesti creativ fiind cea mai inalta forma de manifestare a inteligentei. Creativitatea nu e rezervata unor oameni speciali sau unor domenii speciale cum sunt arta si designul. Toti avem capacitati enorme de a fi creativi si putem fi creativi in orice domeniu de la matematica si inginerie la sport si afaceri. Imaginatia este puterea de a crea in minte lucruri care nu sunt prezente in simturile noastre. Imaginatia sta la baza fiecarei realizari umane si datorita ei suntem capabili sa ne intoarcem in trecut, sa contemplam prezentul sau sa anticipam viitorul. Tot imaginatia este responsabila pentru capacitatea noastra de a crea. Iar capacitatea de a crea este cea mai mare promisiune a descoperirii elementului fiecaruia dintre noi.

“In The Zone” trateaza starea de flow si felul in care se opreste timpul atunci cand esti complet absorbit in ceea ce faci. Sa fii absorbit de un anumit lucru e un indiciu critic care iti sugereaza ca te afli in elementul tau.

“Find your tribe” – multi oameni isi descopera elementul atunci cand isi intalnesc tribul, adica grupul de oameni care impartasesc aceeasi pasiune.

“What will they think” e despre barierele pe care le intalnim in a ne gasi elementul sau “cercurile de constrangere”: personale, sociale, culturale.

“Do you feel lucky?” vorbeste despre atitudinea de care ai nevoie pentru a-ti gasi elementul. Mesajul e ca norocul si-l face omul cu mana lui, adica trebuie sa fii proactiv in a-ti cauta elementul.

“Somebody help me” e despre rolul extraordinar al mentorilor in descoperirea “elementului”. Primul rol este acela de a recunoaste in noi talentul sau pasiunea. Al doilea rol este de a ne incuraja si a ne da incredere ca putem realiza lucruri pe care noi le-am putea considera imposibile. Al treilea rol este de a ne facilita drumul catre element oferindu-ne sfaturi, tehnici, lasandu-ne sa gresim dar ajutandu-ne sa invatam din greseli si sa mergem mai departe. Al patrulea rol este acela de a ne impinge sa ne depasim ceea ce noi percepem ca fiind limitele noastre.

“Is it to late?” argumenteaza cu exemple convingatoare ca niciodata nu e prea tarziu sa iti descoperi si sa iti urmezi elementul. Harriet Doerr si-a descoperit pasiunea pentru scris si talentul la 65 de ani si a devenit autoare celebra. Exemplele similare sunt numeroase.

Capitolul 10 pune intrebarea “For The Love Or For The Money?” si ofera exemple de oameni care si-au urmat elementul fara sa faca din acest lucru profesia vietii lor.

Ultimul capitol “Making The Grade” trateaza rolul scolii si demonsteaza prin exemple ca educatia in scoli, asa cum este acum, nu este un mediu in care oamenii isi pot descoperi si urma elementul. Sunt oferite mai multe exemple de scoli alternative in care copiii sunt incurajati sa isi descopere talentele si sa isi urmeze pasiunea. O educatie in spiritul Elementului ar implica transformarea educatiei din scoli in toate aspectele ei majore: curriculum (ce se invata?), pedagogie (cum se invata?) si evaluare (cum evaluam elevii si scolile?).

“Some of the most brilliant, creative people I know did not do well at school”

“Many of them didn’t really discover what they could do until they’d left school and recovered from their education”

In primul rand, Ken Robinson sustine eliminarea ierarhiei materiilor prin neacordarea unei importante mai mari unora in detrimentul celorlalte (de exemplu – matematica fata de dans). In al doilea rand, trebuie sa punem in discutie ideea de materii pentru a putea crea un curriculum fluid, flexibil si interdisciplinar. In al treilea rand, curriculumul trebuie sa fie personalizat. Invatarea e un proces personal, mai ales daca vorbim de incurajarea oamenilor catre pasiunile si talentele lor.

Educatia in spiritul Elementului are implicatii si in privinta predarii. Ken Robinson considera ca reformele care incearca sa faca educatia “teacherproof” merg in directia gresita. Cele mai de succes sisteme merg in directia opusa, investind in profesori. Motivul pentru care oamenii reusesc este ca au pe altii care sa le inteleaga talentele si provocarile. Marii profesori au inteles intotdeauna ca rolul lor nu este sa predea materii ci sa predea elevilor. Mentoratul si coachingul sunt pulsul vital al unui sistem de educatie.

Implicatiile pentru evaluare sunt prezentate printr-o analogie intre sistemele de asigure a calitatii de la restaurante. Exista sistemul de asigurare a calitatii de la fast-food-uri care presupune standardizare dusa la extrem. Rezultatul este de multe ori mancare nesanatoasa, obezitate, etc. Un alt sistem de asigurarea a calitatii este cel Michelin in care se stabilesc criterii de excelenta fara a fi prevazut modul in care acestea trebuie atinse. Evaluarea se face de catre experti care tin cont de toate particularitatile. Rezultatul este ca fiecare restaurant Michelin este unic dar toate sunt extraordinare.  Tendinta multor tari este sa adopte un sistem de asigurare a calitatii de tip fast-food, cu multa standardizare (teze unice de ex). Ken Robinson afirma ca viitorul educatiei nu este in standardizare ci in particularizare; Nu in promovarea gandirii de grup si a deindividualizarii ci in cultivarea profunzimii si dinamismului abilitatilor umane de toate felurile.

Eu am prezentat scheletul ideilor. Valoarea si inspiratia pe care mi-a oferit-o The Element sta in felul in care e scrisa si in argumentarea fiecarei afirmatii prin povesti ale unor oameni care traiesc in Elementul lor.

Daca aveti o ora, gasiti aici prezentarea filmata de la lansarea cartii din Los Angeles. E o placere sa il asculti pe Sir Ken Robinson. Mai jos e un interviu de cateva minute despre The Element.

5 thoughts on “The Element

  1. Bună recomandare! Sunt pe la jumătate. E scrisă foarte bine și, așa cum ai spus, e o lectură plăcută.
    Mă întristează puțin înțelegerea faptului că n-am ajuns până la vârsta asta să-mi găsesc Pasiunea, dar trag speranțe să se întâmple cât de curând. Cine știe?! Poate cartea lui o să m-ajute să pun lucrurile în perspectivă. În orice caz, mă încurajează să caut, să încerc lucruri noi, să mă bucur de ce pot face.
    Așa că o recomand și eu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *