CROS Camp 2010: ochi strălucitori

N-aveam de gând să scriu despre CROS Camp pentru că e acel gen de experienţă greu de sintetizat şi pus în cuvinte dar m-a inspirat Corina, cu postul ei atât de frumos scris.

Am fost la multe şcoli de vară sau alte evenimente rezidenţiale de tineret şi sunt obişnuit cu nivelul de energie care se creează de obicei. La multe dintre ele am fost în barca organizatorilor sau a facilitatorilor. Cu toate acestea, CROS Camp a reuşit să fie cu totul diferit şi special pentru mine. Pentru prima dată, deşi am fost organizator, m-am întors încărcat de energie şi cu mult chef de treabă.

Eu sunt un om care, ca s-o zic mai delicat, gândeşte mai mult decât simte şi intuieşte mai mult decât percepe. Petrec mult timp în lumea ideilor şi cel mai mult din acest timp mi-l petrec gândindu-mă la felul în care ar arăta şi ar funcţiona o universitate alternativă. Imaginea universitatăţii alternative pe care o construim la CROS mă face să ma trezesc dimineaţa. Dar această imagine este construită de mintea mea. E gândită. În schimb, la CROS Camp, pentru prima dată de când am înfiinţat CROS, am SIMŢIT universitatea alternativă. Am trăit în ea timp de o săptămână cu ONGSişti, facilitatori, speakeri, coachi şi invitaţi şi m-am simţit excelent şi i-am văzut şi pe ei simţindu-se foarte bine. Nu înţeleg cum au supravieţuit universităţile fără să-şi facă un “core business” din a crea genul acesta de energie. Şi alt lucru pe care îmi vine greu să-l înţeleg e urmatorul: oare cum se întâmplă că deşi atât de mulţi oameni deştepţi au scris despre educaţie lucruri de genul celui de mai jos, sistemul de educaţie se ocupă în continuare de umplut capete în loc să se ocupe de aprins scântei în ochii oamenilor?

“Education is not the filling of a pail, but the lighting of a fire.” – —  William Butler Yeats

Întorcându-mă la Camp, am de mulţumit tuturor celor care au fost acolo pentru experienţa pe care am construit-o împreună pentru că fiecare şi-a pus în joc entuziasmul, încrederea, curiozitatea, experienţa şi competenţele în aşa fel încât fiecare dintre noi să plece de acolo mai bogat, mai inspirat sau poate transformat. Totul a fost ca un bulgăre de zăpadă la care toată lumea a aderat şi el a tot crescut în fiecare zi. Gândindu-mă la originea acestui bulgăre, trebuie să-mi scot pălăria în faţa Dianei şi Silviei. Era undeva la sfârşitul lui iunie şi deşi nu renunţasem oficial la ideea de a face CROS Camp, eram pe punctul de a renunţa. Nu începusem să lucrăm la el şi era greu de crezut că în două-trei săptămâni vom putea obţine bani încât să-l putem începe. Silvia şi Diana au venit foarte hotărâte şi au zis: noi vrem să ne ocupăm de asta, hai să încercăm!

Deci, Silvia şi Diana, vă mulţumesc pentru că acest Camp a existat iar tuturor celorlalţi ONGSişti, facilitatori sau invitaţi vă mulţumesc pentru că aţi făcut din Camp o experienţă superbă!