Povestea băieţelului căruia îi plăcea să deseneze

Am primit textul de mai jos pe mail de la Vio şi mi-a plăcut foarte mult. Nu ştiu cine l-a scris. Vio l-a luat de aici.

Într-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar când baietelul a vazut ca intrarea în clasa lui se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atât de mare ca la început.

Într-o dimineata când baietelul se afla în clasa, profesoara le-a spus copiilor: “Astazi o sa facem un desen”. “Grozav”, a spus baietelul, caci îi placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a început sa deseneze…

Dar profesoara a zis “Asteptati!”, “Nu începeti înca!”. Si a asteptat pâna când i s-a parut ca toti copiii sunt pregatiti. “Acum o sa desenam o floare”, a zis profesoara. “Grozav” s-a gândit baietelul, caci îi placea sa deseneze flori. Si a început sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat în roz, portocaliu, albastru. Dar profesoara le-a zis copiilor: “Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati”. Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde. “Acum puteti începe!”, a zis profesoara. Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decât a profesoarei; dar n-a spus nimic. A întors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde.
Într-o alta zi, când baietelul intrase în clasa prin usa din curte profesoara le-a spus copiilor: „Astazi o sa facem ceva din argila”. „Grozav”, a spus baietelul, caci îi placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot felul de lucruri din argila: Serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pâna ce toti copiii au fost gata. „Acum o sa facem o farfurie”, a zis profesoara. „Grozav”, s-a gândit baietelul caci îi placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a început sa faca farfurii de toate formele si marimile. Dar profesoara le-a spus copiilor: „Asteptati, va arat eu cum se face!”. Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adânca. „Asa! Acum puteti începe!”, a zis profesoara. Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Îi placeau mai mult farfuriile lui, decât farfuria adânca a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvânt. Si-a transformat farfuriile lui într-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adânca si mare ca cea facuta de profesoara. Si foarte curând baietelul a învatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curând n-a mai facut nimic de unul singur.
Si s-a întâmplat într-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat într-o alta casa, într-un alt oras. Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa prin care sa intre direct din curte în clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte înalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pâna ajungea în clasa lui. În prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor: „Astazi o sa facem un desen!”.„Grozav”, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca… Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Când a ajuns lânga baietel i-a spus:
„Tu nu vrei sa desenezi?”.
„Ba da!”, a zis băiețelul. „Ce desen facem?”.
„Nu știu până nu-l faci” a zis profesoara.
„Cum sa-l fac?” zise băiețelul
„Cum îți place tie!” raspunse ea
„Sa-l colorez cum vreau eu?” a mai întrebat baietelul
„Cum vrei tu!”, a fost raspunsul ei.
„Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel cum sa stiu eu cine l-a facut?”
„Nu stiu!” zise baietelul
Si a început sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…

9 thoughts on “Povestea băieţelului căruia îi plăcea să deseneze

  1. Dureros. Tare rău îmi pare că școala din sursă de învățătură a devenit mijloc de normalizare a creierelor. Omorâtoare de geniu.

  2. Trist..groaznic de trist. Și mai trist este când acei băieței care sunt creativi și vor să deschidă ochii celor inoculați de sistem sunt pedepsiți pentru încercările lor repetate de a inova învățământul românesc, și nu numai.

  3. Citisem povestioara deja și de-atunci am rămas impresionată. Foarte dureros, într-adevăr. Mi-aduce aminte de anii dinainte de școală, când citeam și scriam fără să mă fi obligat cineva sau să-mi fi spus cum să fac, desenam, compuneam poezii (una despre Stefan Cel Mare, ciudat nu?:) ) și cutreieram pădurile din apropiere în căutare de frunze, pietre și flori deosebite. Și de cum totul s-a schimbat odată ce m-am dus la școală și-a trebuit să fac lucrurile cum voia învățătorul. N-am mai scris poezii de-atunci, doar compuneri despre primăvară și despre mama. N-am mai desenat în afara orei de desen. N-am mai avut cum să ajung la o pădure în afara vacanțelor.
    Și-acum mă zbat să-mi regăsesc pasiunea de a crea și curiozitatea față de lumea naturală. Și mi-e greu. Nu pot să nu mă întreb, neputincioasă, cum ar fi fost dacă n-ar fi intervenit școala atât de brutal în viața mea.
    Sper ca cei pe care-i emoționează povestioara să n-o treacă cu vederea, să n-o vadă ca pe-o metaforă și să înțeleagă că asta li se întâmplă copiilor în fiecare zi. Și sper să realizeze că pot face ceva și au o responsabilitate morală față de copii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *