Povestea băieţelului căruia îi plăcea să deseneze

Am primit textul de mai jos pe mail de la Vio şi mi-a plăcut foarte mult. Nu ştiu cine l-a scris. Vio l-a luat de aici.

Într-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar când baietelul a vazut ca intrarea în clasa lui se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atât de mare ca la început.

Într-o dimineata când baietelul se afla în clasa, profesoara le-a spus copiilor: “Astazi o sa facem un desen”. “Grozav”, a spus baietelul, caci îi placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a început sa deseneze…

Dar profesoara a zis “Asteptati!”, “Nu începeti înca!”. Si a asteptat pâna când i s-a parut ca toti copiii sunt pregatiti. “Acum o sa desenam o floare”, a zis profesoara. “Grozav” s-a gândit baietelul, caci îi placea sa deseneze flori. Si a început sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat în roz, portocaliu, albastru. Dar profesoara le-a zis copiilor: “Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati”. Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde. “Acum puteti începe!”, a zis profesoara. Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decât a profesoarei; dar n-a spus nimic. A întors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde.
Într-o alta zi, când baietelul intrase în clasa prin usa din curte profesoara le-a spus copiilor: „Astazi o sa facem ceva din argila”. „Grozav”, a spus baietelul, caci îi placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot felul de lucruri din argila: Serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pâna ce toti copiii au fost gata. „Acum o sa facem o farfurie”, a zis profesoara. „Grozav”, s-a gândit baietelul caci îi placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a început sa faca farfurii de toate formele si marimile. Dar profesoara le-a spus copiilor: „Asteptati, va arat eu cum se face!”. Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adânca. „Asa! Acum puteti începe!”, a zis profesoara. Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Îi placeau mai mult farfuriile lui, decât farfuria adânca a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvânt. Si-a transformat farfuriile lui într-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adânca si mare ca cea facuta de profesoara. Si foarte curând baietelul a învatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curând n-a mai facut nimic de unul singur.
Si s-a întâmplat într-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat într-o alta casa, într-un alt oras. Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa prin care sa intre direct din curte în clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte înalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pâna ajungea în clasa lui. În prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor: „Astazi o sa facem un desen!”.„Grozav”, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca… Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Când a ajuns lânga baietel i-a spus:
„Tu nu vrei sa desenezi?”.
„Ba da!”, a zis băiețelul. „Ce desen facem?”.
„Nu știu până nu-l faci” a zis profesoara.
„Cum sa-l fac?” zise băiețelul
„Cum îți place tie!” raspunse ea
„Sa-l colorez cum vreau eu?” a mai întrebat baietelul
„Cum vrei tu!”, a fost raspunsul ei.
„Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel cum sa stiu eu cine l-a facut?”
„Nu stiu!” zise baietelul
Si a început sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…

9 thoughts on “Povestea băieţelului căruia îi plăcea să deseneze

  1. Dureros. Tare rău îmi pare că școala din sursă de învățătură a devenit mijloc de normalizare a creierelor. Omorâtoare de geniu.

  2. Foarte buna, dar trista metafora pentru ceea ce inseamna sistemul de educatie romanesc.:(

  3. Trist..groaznic de trist. Și mai trist este când acei băieței care sunt creativi și vor să deschidă ochii celor inoculați de sistem sunt pedepsiți pentru încercările lor repetate de a inova învățământul românesc, și nu numai.

  4. Citisem povestioara deja și de-atunci am rămas impresionată. Foarte dureros, într-adevăr. Mi-aduce aminte de anii dinainte de școală, când citeam și scriam fără să mă fi obligat cineva sau să-mi fi spus cum să fac, desenam, compuneam poezii (una despre Stefan Cel Mare, ciudat nu?:) ) și cutreieram pădurile din apropiere în căutare de frunze, pietre și flori deosebite. Și de cum totul s-a schimbat odată ce m-am dus la școală și-a trebuit să fac lucrurile cum voia învățătorul. N-am mai scris poezii de-atunci, doar compuneri despre primăvară și despre mama. N-am mai desenat în afara orei de desen. N-am mai avut cum să ajung la o pădure în afara vacanțelor.
    Și-acum mă zbat să-mi regăsesc pasiunea de a crea și curiozitatea față de lumea naturală. Și mi-e greu. Nu pot să nu mă întreb, neputincioasă, cum ar fi fost dacă n-ar fi intervenit școala atât de brutal în viața mea.
    Sper ca cei pe care-i emoționează povestioara să n-o treacă cu vederea, să n-o vadă ca pe-o metaforă și să înțeleagă că asta li se întâmplă copiilor în fiecare zi. Și sper să realizeze că pot face ceva și au o responsabilitate morală față de copii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.