La începutul săptămânii am răspuns la invitaţia de a scrie despre ce face CROS pe blogul lui Mihail Muşat. Am răspuns câtorva întrebări despre de mine ca om, despre cum a apărut ideea CROS, cât timp ne-a luat să o punem în practică sau care este impactul ei acum. Rezultatul e mai jos şi îi mulţumesc lui Mihail pentru întreaga iniţiativă şi pentru că a ales să ne promoveze. Din aceaşi serie vă recomand şi interviul lui Ştefan Pălărie de la Şcoala de Valori.
——————
Bine te-am regasit la al doilea articol din seria interviul saptamanii. Saptamana aceasta am invitat sa ne povesteasca despre el si despre CROS pe Traian Bruma. Pe Traian il cunosc de anul trecut. Am auzit intai de CROS si tot ce auzeam sau citeam despre aceasta organizatie era de bine. Asa ca, am fost foarte incantat si impresionat cand l-am intalnit pe Traian. Ce imi place foarte mult la el este ca e un om care gandeste pe termen lung si care are incredere maxima in visul lui. Prin asta, inspira cu o foarte mare usurinta oameni valorosi sa i se alature lui si CROS pentru a face o revolutie in educatie. Mai multe, in randurile de mai jos…
Mulţi dintre actualii voluntari în organizaţii studenţeşti vor fi agenţi de schimbare în societate, antreprenori şi profesionişti valoroşi şi ne bazăm pe ei că vor avea mult impact în transformarea României.
Salut! Sunt Traia Brumă, de la CROS. Când nu mă ocup de CROS ies cu rolele sau merg la munte cu placa.
Din când în când mai joc câte un şah cu un prieten şi tot zic că îmi fac timp de un Starcraft sau Heroes III. De curând am descoperit şi boardgames – deci îmi cam plac jocurile de strategie. Am “crescut” cu Implant pentru Refuz şi Rage Against The Machine şi muzica asta mă defineşte cel mai bine şi azi, chiar dacă majoritatea prietenilor au “depăşit etapa asta” sau n-au suportat niciodată “zgomotul acesta”. Pentru viitor, mi-am propus să învăţ să cânt la tobe, să zbor aşa (wingsuit flying) şi să călătoresc în spaţiu. 
Am dat la Politehnică pentru că eram fascinat de ştiinţă şi tehnică. Aveam în plan să învăţ bine inginerie şi să pornesc o companie împreună cu 2-3 colegi. După trei semestre de Politehnică eram revoltat şi încercam să îmi conving câţiva colegi să facem un site pe care să criticăm profesorii. Aşa am ajuns la organizaţia studenţilor. Vreo trei ani mai târziu coordonam un proiect naţional de promovare a procesului Bologna ca instrument de schimbare a învăţământului superior din România. Din gaşca de atunci, 5 oameni sunt acum în CROS. Aveam o sesiune, în cadrul unui training, despre “universitatea perfectă”. Aşa am început să visăm la cum ar putea fi o universitate. Pe măsură ce viziunea devenea mai puternică, ne convingeam că aceia de la care noi aşteptam să o transforme în realitate nu prea vor şi nu prea pot. Astfel, în 2007, fără bani şi fără altă experienţă decât cea din organizaţii studenţeşti, ne-am hotărât să dezvoltăm de la zero o universitate alternativă … oricât de mult ne-ar lua şi oricât de greu ar fi. CROS este primul pas şi în acelaşi timp nucleul acestei viziuni.
Am fondat CROS în 2007. Acum avem deja un model alternativ de educaţie pe care îl punem în practică împreună cu 23 de organizaţii studenţeşti şi aproximativ 120 de voluntari din aceste organizaţii. Modelul alternativ de educaţie prinde contur în comunităţile de practici HRemotion şi New Media School, unde în primul rând învăţăm oamenii să înveţe singuri, în ritmul lor. Facem asta prin consiliere pentru autonomie în învăţare, coaching şi mentorat. Apoi învaţă împreună, unii de la ceilalţi pentru că fiecare face ceva pe bune, într-o organizaţie studeţească. Şi invităm profesionişti să ne ţină traininguri, avem 3 Kindle care se plimbă prin comunităţi, un wiki intern unde adunăm resurse de învăţare şi o platformă de comunicare prin care schimbăm resurse şi pornim conversaţii. Noi oferim resurse, dar nu impunem un traseu. Fiecare îşi construieşte propria lui dezvoltare. E un model alternativ pentru care primim feedback foarte bun. Mai avem nevoie de încă trei ani pentru a dezvolta tot ce facem acum până la stadiul de universitate alternativă în toată regula. De ce aşa puţin? Pentru că există oameni care cred în noi, care ne susţin şi noi avem o viziune clară, frumoasă despre educaţie, avem energia şi motivaţia să facem lucrurile bine, într-un mod susţinut. De ce aşa mult? Pentru că încă nu am învăţat să atragem destule resurse şi aici avem principala limită la cât de repede putem creşte. Iar a doua e legată de faptul că relaţiile între oameni, încrederea, cultura unei comunităţi sunt lucruri care cresc organic şi pe care le poţi grăbi, dar nu foarte mult.
Îmi aduc aminte de prima parte a lui 2008 – vreo 6 luni in care toate ieşeau pe dos. Lucram deja de vreo 6 luni la strategia CROS care nu se mai termina. Începeam să ne îndoim că e un lucru care merită … ne întrebam dacă în ritmul asta vom ajunge vreodată să mai facem ceva. M-am lăsat convins să depunem un proiect la Tineret în Acţiune în care eu nu prea credeam. Nu vroiam să facem proiecte fara să avem o strategie şi o viziune în spate la care acestea să contribuie. Dar am acceptat de teamă că dacă continuam să nu facem altceva decat strategii şi planuri – ne pierdem toată energia. Din 4 câţi eram, am cam ramas cu proiectul în braţe şi am ajuns să fac aproape singur un proiect pentru care credeam că nu e momentul. CROS înca nu era în priorităţile niciunuia dintre noi. Încă nu aveam o sigla şi o identitate şi începeam să cred că n-o să găsim vreodată unele care să ne placă şi să ne reprezinte. În tot contextul acesta, am avut o discuţie care m-a dezechilibrat şi pentru o perioadă, mi-am pierdut încrederea. Dar apoi am terminat proiectul şi a iesit foarte bine, am mers 3 zile în afara Bucureştiului şi am terminat în sfârşit strategia, începeam să ne facem loc în program pentru CROS şi în toamna am fost selectaţi pentru Proiect 1000 datorită căruia am ajuns să avem o identitate vizuală care ne reprezintă şi ne place foarte mult. Cum am trecut peste obstacolul asta? Am tras mai tare când am dat de un moment mai greu. Câteodată e atât de simplu
În general mi se pare că orice obstacol poate fi depăşit şi nu văd cum l-ai trece dacă ţi se pare de netrecut. Trebuie sa crezi ca se poate rezolva si sa cauti solutii, sa fii perseverent chiar daca nu iti iese din prima. “Fie că tu crezi că poţi sau că nu poţi, oricum ai dreptate”.
CROS prin comunităţile de practici HRemotion şi New Media School oferă un mediu de dezvoltare bogat pentru 120 tineri şi mediul acesta chiar face diferenţa în dezvoltarea lor. Prin ei, avem impact şi în organizaţiile studenţeşti în care activează deoarece ei sunt oameni cheie în aceste organizaţii. Mulţi dintre actualii voluntari în organizaţii studenţeşti vor fi agenţi de schimbare în societate, antreprenori şi profesionişti valoroşi şi ne bazăm pe ei că vor avea mult impact în transformarea României.
Şi mai e un mod în care observ că avem impact. Cred că suntem una dintre organizaţiile inovative în educaţie şi reuşim să inspirăm oamenii să aibă încredere că educaţia se poate face şi altfel decât se întâmplă ea acum la scară largă. Arătând că putem face educaţie în aşa fel încât ea să încânte şi să transforme vieţi, suntem şi noi, şi cei din jurul nostru mai optimişti faţă de viitor.
Perspectiva de viitor e următoarea:
pasul 1 – avem o universitate alternativă (5 ani);
pasul 2 – a) univesitatea generează o masă critică de tineri puternici, conectaţi între ei care au experimentat un model alternativ, bazat pe autonomie; b) în jurul nostru există o reţea de oameni care au încredere în acest model (cam 5 ani);
pasul 3 – tinerii de care vorbeam, împreună cu cei pe care i-a convins modelul şi filosofia din spate, dezvoltă proiecte de transfer de bune practici, comunicare, formare, consultanţă, lobby şi advocacy sau antreprenoriat în educaţie, până când bulgărele începe să se rostogolească singur (10 ani).
În educaţie se întâmplă o revoluţie. Peste tot în lume. Dar majoritatea tinerilor de astăzi nu vor mai fi tineri până când schimbările ajung în şcoli şi universităţi. Revoluţia felului în care învaţă şi se dezvoltă trebuie să înceapă acum, în fiecare dintre ei.