Educaţia trebuie cumpărată?

De ceva timp, sus pe lista mea de priorităţi, se află fundraisingul. Dar în mintea mea, fundraisingul nu făcea parte din educaţie. Nu era “core business”. Era un rău necesar. Mi-ar plăcea să pregătesc trainingul pe self management, să coordonez echipa de traineri a CROS sau să pun în aplicare ideea cu studiile de caz în HRemotion. Sunt un milion de lucruri pe care le-aş face înainte de fundraising.

M-am gândit mai bine şi încep să văd lucrurile într-o altă perspectivă. Fundraisingul începe să mi se pară “core business” în educaţie. Educaţia trebuie vândută şi cumpărată ca să rămână relevantă.

“Educaţia” în universităţi a putut ajunge atât de puţin relevantă tocmai pentru că n-a mai fost de mult în situaţia de a se vinde. Cel mai mare cumpărător – statul, o cumpără oricum. Universităţile beneficiază automat şi de banii societăţii şi de timpul studenţilor. Companiile pot fi ignorate. Studenţii nu trebuie convinşi să vină la facultate pentru că nu au alternative. Orice ai vrea să faci, îţi cam trebuie o diplomă de facultate. Şi la cursuri te duci “motivat” de punctaje, examene şi prezenţe. Nici contribuabilii nu trebuie convinşi. Plătesc impozite oricum, oricât de bune sau proaste ar fi serviciile care sunt cumpărate din banii lor.

Universităţile au monopol. E foarte greu să obţii acreditare pentru ceva ce nu arată ca o univesitate. Trebuie să ai cursuri, programă, profesori universitari, norme, spaţii, etc. E un sistem închis şi autosuficient care nu are nevoie să evolueze şi să ţină pasul cu societatea.

Flow - http://www.flickr.com/photos/geishaboy500/

Eu cred că educaţia superioară trebuie să fie ţesută în fibra societăţii. Foarte sensibilă la nevoile studenţilor şi puternic integrată în mediul de afaceri şi în societate. Cu cât mai multe conexiuni cu atât mai bine. Cu cât organizaţia care oferă educaţie superioară depinde mai mult de aceste conexiuni, cu atât va fi mai sensibilă la semnalele care vin de acolo. Fundrasingul contruieşte o parte dintre aceste conexiuni vitale. Şi nu e vorba doar despre bani. E vorba de parteneriate complexe care pot presupune sincronizare, integrare, “reality check” şi schimbul altor resurse de la logistică şi know-how până la încredere. Cred că universităţile actuale ar evolua mai repede dacă ar fi puse în situaţia de a convinge companiile să le dea bani şi pe studenţi să vină la cursuri.

Voi ce credeţi?

9 thoughts on “Educaţia trebuie cumpărată?

  1. Eu cred ca ar fi o treaba ca un “elefantel” precum Politehnica sa afle maine ca nu mai primeste bani de la stat. Si sa inceapa sa aiba o interactiune cu studentii sau cu viitorii studenti. De unde ar incepe? Cum/Cu ce ar atrage Politehnica studentii straini?

  2. Sunt absolut de acord cu ce spui. Cum vad eu lucrurile: Educatia (la fel ca si Sanatatea de exemplu) este un departament din compania mai mare numita Statul. Statul este o companie unica prin faptul ca are si va avea intotdeauna clienti fara a-si face griji legate de calitatea serviciilor. Are monopol in aria sa de functionare (Romania de exemplu) deoarece clientii (locuitorii tarii) nu au alternativa de a schimba compania respectiva cu alta. Singura optiune implica schimbarea tarii, lucru ce nu este foarte simplu pentru toti din diverse motive.

    Daca facem o comparatie cu mediul privat, Statul este Romtelecom-ul dinainte de 2000: o companie cu venituri foarte mari, servicii slabe si criticata de multi. In cazul Romtelecom-ului, concurenta pornita de alti operatori a devenit dupa 2000 o amenintare suficient de mare incat sa justifice schimbarea. Azi avem un alt Romtelecom care duce o lupta agresiva pentru a atrage cat mai multi clienti tocmai pentru ca n-are incotro daca vrea sa aiba profitul constant de altadata.

    Din nefericire, piata Educatiei nu este una liberalizata si compania actuala (statul) cu departamentele ei (universitatile de stat) vor primi in continuare bani pentru aceleasi servici de calitate indoielnica. Momentan nu exista nicio amenintare pentru companie care ar putea determina schimbarea.

    Ca peste tot, si in Educatie concurenta ar aduce beneficii consumatorului final. In momentul de fata nu avem o concurenta reala deoarece universitatile private existente la noi sunt adaptate unei singure nevoi: cea de a avea o diploma. Ele merg pe acelasi model de business ca si universitatile de stat: o fabrica de diplome fara eforturi legate de calitatea educatiei.

    Realitatea e ca multi isi doresc doar o diploma si nu o educatie de calitate. Ca sa supravietuiesti in business-ul educatiei de azi in Romania, trebuie sa oferi ce se cere: o diploma. In momentul in care cerintele vor fi de tipul: “vrem o educatie de calitate” si oamenii vor da de inteles ca ar plati pentru asa ceva, atunci vor aparea si primele business-uri in educatie focusate pe calitatea invatamantului.

    Mediul privat (care este pana la urma adevaratul motor al economiei) da semne clare ca diplomele eliberate de universitatile actuale nu mai sunt un criteriu de departajare a candidatilor intr-o piata a muncii din ce in ce mai competitiva.

    Va mai dura totusi ceva timp pana cand mesajul va ajunge in casele romanilor si va spulbera vechiul mit ca doar diploma de facultate iti poate asigura un viitor. Studiile universitare nu si-au pierdut relevanta, dar implementarea actuala le face irelevante.

  3. Cred ca ai dreptate. Universitatea in Romania s-ar dezvoltat mai repede si mai bine in mediul descris de tine. Dupa modelul evolutionist, inveti sa raspunzi mai bine la mediu (ca organism ori ca organizatie) cu cat ai mai multe provocari din partea mediului. Iar fundraisingul este o provocare complexa a mediului/societatii.
    Ceea ce este de evitat este ca schimbarile in mediul universitar sa se faca exclusiv dupa linia data de finantator ori ceea ce cere societatea. Bunaoara, s-ar putea decide ca pentru scopurile noaste economice paleontologia nu are profit. Asta ignora o intreaga traditie universitara. Alt exemplu: ceea ce evalueaza un student la un profesor nu este neaparat calitatea pedagogica a profesorului de a-l face pe student sa-si depaseasca limitele la un anumit subiect, ci de multe ori este evaluat sarmul personal, si felul in care profesorul se face placut audientei. Or, cele doua nu sunt neaparat corelate.
    De asemenea, universitatea este si un loc unde se face cercetare, proces in care nu produci numai bunuri care sa intre pe o piata, ci unde ar trebui dati bani pentru elaborarea unor idei care poate nu au utilitate, dar care fac cunoasterea sa progreseze.
    Summing up, vroiam sa atrag atentia asupra exceselor, insa tin sa spun ca mi se pare foarte buna ideea ta.

  4. Cred ca prima reactie ar fi sigur o greva :) cercetand despre ce inseamna comunitatea academica si uitandu-ma la cazul Romaniei, am constatat ca interesul suprem care solidarizeaza academicii il reprezinta banii.
    Un caz ilustrativ poate fi modul cum comunitatea academica din Ro a reactionat la proiectul noii Legi a Educatiei. Cum s-au simtit atacati la nivel de posturi si salarii, cum s-au mobilizat si s-au strans mii de semnaturi “impotriva”. Reteaua informala a functionat foarte bine in aceasta situatie.
    Ma intreb, la randul meu, cum va functiona daca lucrurile s-ar schimba radical..?

    In cazul UK, reactiile dupa scaderea finantarii guvernamentale cu aprox 15% nu au fost tocmai fericite… Au dat afara profesori, au angajat personal mai putin calificat, au crescut taxele studentilor, iar in Japonia am auzit chiar de universitati private care s-au inchis datorita crizei financiare.

    Un efect de reglare imediata cred ca, poate din pacate, ar fi ca mult mai putini studenti ar avea acces. Nu cred ca pe termen scurt universitatile ar gasi alta solutie de eficientizare (sau supravietuire) economica decat aceea de a pune/creste taxele studentilor.

    Poate, insa, ca pe termen mediu, o speranta de crestere a calitatii am avea in acest scenariu, gandindu-ma la perspectiva studentului ca beneficiar si client 100%.

    Problema este, insa, ca, cel putin in Europa, invatamantul superior este privit si sustinut ca o responsabilitate publica, pentru care statul trebuie sa finanteze pentru a nu produce efecte perverse datorita finantarii din partea altor actori.

    Concluzia ar fi ca, atat timp cat educatia tertiara este legata de stat, ca responsabilitate si, automat, ca finantare, scenariul unor universitati capabile sa se finanteze din alte surse este unul cam nerealist in Romania. Cel putin, cultural vorbind.
    Pentru ca acest scenariu sa devina posibil, eu cred ca ar trebui sa existe in primul rand o responsabilitate publica (daca nu civica), atat asumata, cat si recunoscuta, a celorlalti potentiali finantatori ai universitatilor.

  5. Mecanismul de finantare publica a universitatilor in Romania permite o lejeritate in abordarea relatiei cu stakelderii interni si externi, fie ca este vorba de evaluarea calitatii serviciilor sau solicitarea de fonduri din surse private. De asemenea, schemele actuale de finantare vin in directa contradictie cu principii de baza ale fundraising-ului, principii despre care cred ca ai avut ocazia sa discuti cu cei care au participat anul acesta la Conferinta de Fundraising de la Cluj. Asa ca nu e de mirare ca realitatea arata asa cum o mentionezi tu si persoanele care au comentat.
    Unul dintre cele mai mari pericole din punctul meu de vedere este insa tocmai ceea ce mentionezi tu ca ti-a atras interesul, faptul ca educatia trebuie “vanduta”. Sunt extrem de rezervata in acest sens in lipsa unei directii clare de dezvoltare a unei universitati. Daca nu sti unde te indrepti, orice destinatie este la fel de buna. Ori in fundraising asta inseamna sa fii “cumparat”, fie ca esti cumparat de studenti, de companii sau de ranking-urile internationale. Sa fii validat de catre studenti poate ridica multe semne de intrebare cand la o analiza a profilului “studentului obisnuit” reiese ca acesta este interesat sa isi ia diploma. Situatii similare apar in cazul companiilor care doresc sa mascheze contracte de prestari servicii in spatele unor contracte de sponsorozare, etc.
    In ceea ce priveste importanta fundraisingului, sunt de acord cu tine si ma bucur sa regasesc o persoana in plus preocupata de strangerea de fonduri din surse private pentru cauze educationale in Romania.

  6. Mie mi se pare ca exact asta va fi punctul in care va ceda sistemul si de unde poate incepe o schimbare transformationala (la fundraising ma refer). Sa ma explic…

    1. Statul ca finantator si universitatile sunt foarte intim legate in mecanismul asta de resurse – la o analiza mai atenta, aceeasi oameni care ordona banii sunt si cei care ii cheltuiesc. Din asta concluzionez ca ei stau confortabil acolo si nu se vor schimba din interior, cel putin nu fundamental. Mi-e greu sa imi imaginez ca vor adopta legi destul de deschise, cu mecanisme care sa incurajeze autentic competitia pe resurse in educatie.

    2. Mediul privat are insa interese autentice spre dezvoltarea de competente in randul viitorilor angajati (companiile dau din ce in ce mai multi bani pe formare). Ma astept sa fie isteti si sa inteleaga repede ca e mai eficient sa dea altcuiva bani (organizatii care au core-business este invatarea) sa faca asta pentru ei.

    Asa se vor diferentia 2 piete paralele de educatie superioara: asta inertiala si invechita, finantata de stat si una competitiva, finanatata de mediul privat. Si aici intervine frumusetea fundraising-ului: daca initiativele autentice si proaspete de educatie vor reusi sa se vanda destul de bine, la un moment dat se va inclina balanta.

    O oportunitatea in asta va fi si faptul ca studentii cauta din ce in ce mai mult experiente de invatare alternative. Va fi usor sa le atragi atentia si sa le mentii interesul, pentru ca in comparatie cu universitatile, aproape orice e mai bun.

    Eu sunt foarte optimist si cred ca vom fi curand martorii acestui punct de cotitura. Ce ar fi excelent daca am reusi sa facem, este sa angajam mediul privat cat mai repede in acest proces (ca sa isi recunoasca interesul si sa inceapa a-si manifesta nevoile si dorintele cat mai autentic).

    Si nu pot sa ma abtin sa nu comentez la Vio: da, este acceptat in discursul politic european ca educatia este o responsabilitate publica, insa in democratiile puternice care conduc acel discurs statul este fie un business foarte bine pus la punct (atent la inovatie, dezvoltare, etc – vezi UK), fie conceptul cultural de “societate” este mult mai robust, acceptand in mod natural mediul privat ca o voce puternica… sau ambele deodata :)

    Sa avem spor in toate si succese maxime – mai ales la fundraising :)

  7. cred ca poti face din educatie un minunat produs de fundraising. Caci poti strange bani multi si buni pe acest produs, cat timp poti spune ca fimra X investete in educatia viitorului sau manager de linie, viitorului sau medic, etc. Dar ma bucur sa citesc ca cineva discuta in Romania despre fundraising pentru educatie. Acum 5 ani cand maprezentam ca-s fundraiser, toti ma intrebau” cu ce te ocupi mai exact?”. Fundraisingul este matematica pura, planificare strategica, marketing, este o “interdisciplina”. Pot sa va explic si cum se face( mai ales ca anul trecut am reusit sa adun fonduri multe din campanii diverse).

  8. @cristiana ma bucur că am discutat azi la Forumul Educaţiei. M-a inspirat foarte mult discuţia, mai ales partea în care mi-ai povestit despre Bogdan. Cât despre fundraising, ma bucur ca am de la cine învăţa. Te anunţ că vor urma întrebări! :D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *