Mi-am petrecut mai bine de o zi jucându-mă cu ele, făcând statistici, reflectând şi înţelegând lucruri despre mine. La începutul lui 2010, când m-am uitat la datele din 2009, m-a uimit cât de puţin timp a revenit activităţilor de dezvoltare (citit, scris pe blog, participat la cursuri, lucrat cu mine). Aşa că pentru 2010 am hotărât ca timpul meu să meargă echilibrat în 3 direcţii:

• Build & Achieve (aprox 2500 ore)
• Enjoy Life (aprox 1500 ore)
• Grow (aprox 1000 ore)

Nu mi-a ieşit dar sunt mulţumit că am reuşit să dublez numărul de ore investite în dezvoltare faţă de 2009. Privit “din avion”, 2010 este anul în care am început să ma echilibrez. Timpul pentru dezvoltare s-a dublat, a mai crescut puţin timpul în care ies cu prietenii, fac sport sau călătoresc şi am reuşit să mai scad de la a lucra în medie 59 de ore pe săptămână la 55. Ştiu, tot e foarte mult … Important e că merg în direcţia bună :).

O realizare importantă pentru mine în 2010 este că am reuşit să îmi concentrez energia pe CROS. De la 2000/3100 ore alocate CROS în 2009 am ajuns la 2700/2900 în 2010. Am făcut mult mai mult sport (de la 85 de ore în 2009 la 353 în 2010) şi am scris de 3 ori mai mult pe blog. Mi-am atins în proporţie de peste 70% obiectivele din categoria Build&Achieve dar sunt pe la 30% la celelalte două categorii. Am analizat cele 455 de task-uri între care s-au împărţit orele alocate CROS şi acum ştiu ce trebuie să fac mai mult în 2011 şi la ce să renunţ. Am investit mult timp şi multă energie în CROS şi am avut un an bun dar mai e mult loc de crescut eficienţa. Aproape 30% din timpul investit în diverse activităţi nu a dat niciun rezultat şi alte 40% au avut o eficienţă scăzută. Am văzut pe pielea mea cum se verifică principiul 80-20: 80% dintre rezultate sunt produse de 20% dintre acţiuni.

Anul 2011 va fi anul dezvoltării.

Până să mă gândesc mai bine, aveam câteva idei despre cum să generez venituri suplimentare faţă de cele de la CROS pe care aveam de gând să le pun în practică în 2011. Şi în 2009 şi în 2010 am avut astfel de obiective. Anul acesta vreau să rezolv problema altfel: prin “a fi”. Voi fi mai mai atent, mai isteţ şi mai creativ cu resursele. Nu voi aloca nicio oră pentru a genera venituri în plus. În tot ce voi face mă voi concentra mai mult pe “a fi” decât pe a realiza, a construi sau a avea. La fel va funcţiona şi în cazul CROS, căruia îi voi aloca mai puţine ore decât în 2010. Investiţia în dezvoltarea mea va face aceste ore mult mai productive şi mă aştept să am rezultate de cel puţin două ori mai bune. 2011 va fi anul în care voi lua timp de la a realiza lucruri şi a mă bucura de viaţă şi îl voi investi în a-mi dezvolta capacitatea de a realiza lucruri şi a mă bucura de viaţă.

La voi cum e cu “a avea”, “a face” şi “a deveni” în 2011?

Cum ar fi să lucrezi doar 4 ore pe săptămână? Ai citit bine: 4 ore pe săptămână, adică de 10 ori mai puţin decât majoritatea. Şi nu doar atât. Să poţi lucra de oriunde din lume, să ai bani să călătoreşti şi să îţi urmezi pasiunile. Să îţi petreci timpul în Buenos Aires învăţând tango, odihnindu-te între două antrenamente de kickboxing în Thailanda sau făcând scufundări lângă o insulă privată din Panama.

“4-Hour Workweek “ îşi propune să fie un ghid care te ajute să scapi de “viaţa de la 9 la 5” şi să te alaturi noului tip de oameni bogaţi care au şi bani dar şi libertatea să facă ce vor, unde vor, când şi cu cine vor. Evident, limitările legate de legile fizicii sau de legi şi de norme sociale se păstrează. Dar dacă ai avea mai mulţi bani, mai mult timp timp şi mai multă libertatea de mişcare, gama de stiluri de viaţă din care ai putea alege explodează şi te poţi alătura unei mişcări globale numită “lifestyle design”. Există deja oameni care renunţă la joburi, se mută în altă ţară la celalalt capăt al planetei sau pleacă în călătorii în jurul lumii.

Deci, 4-Hour Workweek este una dintre acele cărţi, bestseller internaţional, care vrea să te înveţe cum să îţi transformi viaţa şi care are mare succes în vremurile noastre. Am citit-o şi eu în sfârşit şi sunt gata să îmi dau cu părerea.

Mai întâi, o mică sinteză.

Evident, nu îţi transformi viaţa oricum, ci într-un număr de paşi. De data aceasta, în patru:

Pasul 1: Îţi defineşti stilul de viaţă pe care ţi-l doreşti.
Acesta ar putea să includă o afacere care merge singura şi îţi asigură un venit acceptabil. Dar banii nu sunt un scop în sine. „Noii bogaţi” cresc de 3 până la 10 ori valoarea practică a banilor pe care îi au având timp şi libertate de mişcare. Exemplul sunt biletele de avion ieftine pe care le poţi găsi daca datele de plecare şi de întoarcere sunt flexibile. Tim Ferriss mai zice să renunţi la ideea că te vei pensiona devreme şi în locul ei să distribui mini-pensionări pe tot parcursul vieţii.

Pasul 2: Elimini tot ce e în plus în viaţa ta pentru a avea mai mult timp
Tim Ferris îţi propune să aplici principiul lui Pareto potrivit căruia 20% din ceea ce faci aduce 80% din valoare. Restul sunt de eliminat. Printre lucrurile care consuma timp şi nu aduc valoare se numără majoritatea mailurilor, clienţii problematici, ştirile etc. Deci prima abordare este să limitezi numărul sarcinilor la cele cu adevarat importante. Abordarea complementară este să limitezi timpul pe care îl aloci fiecărei sarcini. Alte doua lucruri: „low information diet” adică să cultivi „ignoranţa selectivă” şi să elimini întreruperile.

Pasul 3: Automatizezi la maxim sursa de venit
Soluţia pe care insistă Tim Ferriss este să îţi gândeşti astfel afacerea încât să nu fie nevoie de tine şi apoi să externalizezi tot ce e de făcut. De exemplu, faci un site pe care vinzi un tutorial sau o carte sau un articol, externalizezi tot ce înseamnă distribuţie, serviciu clienţi, publicitate etc. Poti să ajungi să îţi externalizezi cu totul căsuţa de e-mail, programarea întâlnirilor, mailurile către soţie, research-uri etc. Cel puţin aşa zice autorul.

Pasul 4: Te eliberezi de birou pentru a obţine mobilitate
Pentru a scăpa de birou sunt propuse câteva tehnologii prin care se redirecţionează telefoanele şi poţi avea acces la calculatorul tau de oriunde din lume. Accentul se pune însă pe angajaţii care trebuie să îşi convingă şefii să le permită să lucreze virtual. Aici strategia ar fi să devii întâi de vreo 5 ori mai eficient, apoi să creezi un context în care să lucrezi de la distanţă şi să poţi demonstra că lucrezi mai eficient, apoi să îi propui un fel de perioadă de probă în care să lucrezi 1-2 zile pe săptămână de acasă şi în final propui să nu mai vii deloc.

Părerea mea

Deşi am rămas foarte sceptic în privinţa unor idei din carte, altele m-au inspirat şi mi-au plăcut. Cartea nu are prea multă substanţă fiind plină de încurajări, de platitudini şi de argumente forţate. Multă abureală.

De exemplu, o premisă centrală este că poţi să îţi creşti productivitatea personală cu 80-90%. Pentru asta, îţi dă repede câteva soluţii pe care oricum le găseşti şi în alte părţi şi se concentrează pe ce vei face odată ce eşti super productiv. Idei despre ce aş putea face dacă aş fi de 5 ori mai productiv am şi eu destule. Iar cu ceea ce propune el cred că doar un mare frecător de mentă ar putea să îşi crească eficacitatea şi eficienţa de 5 ori.

La fel e şi cu afacerea care să meargă singură. Ceea ce propune el este fie o şmecherie uşor de făcut dar care nu ar produce valoare şi cu siguranţă n-ar dura prea mult fie să produci ceva de valoare cum ar fi o carte, un tutorial sau să concepi un produs nou. Lucru cu adevărat GREU este să realizezi un produs mai bun decât ceea ce există deja iar cel UŞOR este ca odată ce îl ai să îţi automatizezi procesul de vânzare. Tim Ferriss trece repede peste ce este greu, ca şi cum ar fi un fleac iar ceea ce este de fapt uşor, explică cu multe detalii.

Sintetizând: Dacă îţi e uşor să fii de 5 ori mai productiv decât acum şi să concepi un produs care s-ar vinde, Tim Ferris îţi explică foarte frumos cum să ajungi la săptămâna de lucru de 4 ore.

Deşi nu am găsit prea mare utilitate reţetei oferite, nu-mi pare rău că am citit cartea pentru că m-a inspirat şi m-a pus pe gânduri. Mi-a placut conceptul de “lifestyle design” şi cum vinde ideea de a te elibera de constrangerile de locaţie. Subiectul în sine este unul foarte relevant şi schimbările care se întâmplă creează multe oportunităţi pentru cei care se gândesc să îşi inventeze un stil de viaţă şi muncă diferit de “9-5″. Soluţia oferită e puţin forţată dar cartea e destul de bună încât să îţi dea de gândit. Dacă ai sau te îndreapţi cu paşi siguri către o viaţă de angajat care lucrează în mare parte pentru bani, face mult overtime, deabia aşteaptă weekendul şi plăteşte rate la aragaz, trebuie să citeşti cartea!

Şi un interviu cu Tim Ferriss:

“The Element is the meeting point between natural aptitude and personal passion”

“When people are in their Element, they connect with something fundamental to their sense of identity, purpose, and well-being.”

Azi am terminat de citit cartea “The Element” a lui Sir Ken Robinson, care este cartea lunii martie la CROS.

L-am vazut prima data pe Ken Robinson la TED, in celebrul sau speach “Do schools kill creativity?“.  Daca nu e cea mai populara prezentare, sigur e intre cele mai populare 10 prezentari de la TED. De atunci sunt fan. Daca as face topuri, ar fi in top 10 al oamenilor care ma inspira si a caror idei le impartasesc si in top 5 al oamenilor care gandesc si comunica despre nevoia transformarii educatiei.

“The Element” dezvolta ideea ca oamenii traiesc vieti fericite si implinite atunci cand se afla in elementul lor, adica in acel loc in care abilitatea lor naturala se intersecteaza cu pasiunea. De cand am inceput sa o citesc, cartea a reusit sa-mi instaleze in gandire conceptul de a fi in elementul tau. Conceptul se integreaza bine si cu modul in care am inceput sa inteleg fericirea datorita lui Martin Seligman si Mihaly Csikszentmihalyi care, tot la TED vorbesc despre “What positive psychology can help you become” si respectiv “Creativity, fulfillment and flow“. Ei spun ca exista 3 niveluri ale fericirii:

• nivelul 1: placerea (ex: sex, mancare, confort, etc)
• nivelul 2: flow – atunci cand esti complet absorbit de o activitate, timpul se opreste si tu esti 100% acolo;
• nivelul 3:  sa contribui la ceva mai mare decat tine, sa creezi ceva sau sa ajuti oamenii;

Ce se numeste flow la Seligman si Csikszentmihalyi la Ken Robinson se numeste a fi in elementul tau. Exista totusi o diferenta de nuanta. A fi in elementul tau presupune sa iti descoperi un fel de pasiune a vietii care te aduce in starea de flow aproape de fiecare data. Flow-ul e mai mult o stare de moment pe care o poti experimenta facand si alte lucruri. Daca flow-ul este un ingredient distinct al fericirii, a fi in elementul tau presupune sa fii in starea de flow dar contribuie si la sentimentul ca viata ta are un scop.

Am facut paranteza asta mare pentru ca vreau sa recomand   “The Element”  educatorilor, hristilor si liderilor care imi citesc blogul. Pentru mine, scopul fundamantal al educatiei, resurselor umane sau al leadershipului este acela de a-i ajuta pe oameni sa traiasca vieti fericite si implinite, in armonie cu ceilalti oameni care isi traiesc propriile vieti fericite si implinite. Cred ca cei care lucreaza cu oamenii trebuie sa inteleaga la un nivel foarte profund ce inseamna fericirea si implinirea umana iar cartea lui Ken Robinson poate fi o piesa din puzzle.

E o carte care se citeste usor si relativ repede. Eu am citit-o in 7-8 ore.  Lectura e placuta pentru ca in mare parte cartea e o colectie de povesti ale unor oameni care si-au descoperit “elementul”. Fiecare poveste sustine una dintre perspectivele pe care Ken Robinson le propune asupra elementului. Fiecare dintre cele 11 capitole trateaza o perspectiva care e sustinuta de mai multe povesti spuse mai pe scurt sau mai detaliat.

“The Element” se numeste primul capitol in care Ken Robinson pleaca de la 3 povesti pentru a ajunge sa defineasca elementul. Pe scurt, exista doua caracteristici cheie ale elementului: abilitatea – I Get It! si pasiunea – I love it! si doua conditii necesare pentru a te afla in elementul tau: atitudinea – I want it! si oportunitatea – Where is it?.

In capitolul 2 – “Think differently” propunerea e sa gandim diferit despre capacitatile umane. Stim (de fapt Ken Robinson stie) despre intelingenta umana ca este:

(1) diversa – adica nu e limitata la ceea ce masoara testele de IQ – abilitatea de efectua rationamente verbale si logico-matematice; acesta este doar unul dintre modurile in care intelingenta umana se exprima. Gandim despre lume in toate modurile in care o experimentam: in sunet, in miscare, in imagine, etc

(2) dinamica – adica evolueaza in timp; ne folosim mai multe parti ale creierului in fiecare activitate pe care o facem si de fiecare data se creeaza noi conexiuni; Einstein intervieva poeti ca sa invete despre intuitie si imaginatie si canta la vioara in timp ce se gandea la probleme complicate de fizica;

(3) distincta – fiecare persoana are propria intelingenta, unica ca o amprenta; daca exista 7, 10 sau 100 de tipuri de intelingenta, fiecare dintre noi le folosim intr-o combinatie unica;

Sa iti descoperi elementul inseamna sa iti descoperi punctele tari tinand seama de toate modurile in care experimentezi lumea din jurul tau si avand o perspectiva larga asupra a ceea ce inseamna inteligenta si capacitate umana.

“Beyond Imagining” este capitolul in care Ken Robinson argumenteaza ca, in viziunea sa, creativitatea si inteligenta sunt lucruri foarte asemanatoare, sa gandesti creativ fiind cea mai inalta forma de manifestare a inteligentei. Creativitatea nu e rezervata unor oameni speciali sau unor domenii speciale cum sunt arta si designul. Toti avem capacitati enorme de a fi creativi si putem fi creativi in orice domeniu de la matematica si inginerie la sport si afaceri. Imaginatia este puterea de a crea in minte lucruri care nu sunt prezente in simturile noastre. Imaginatia sta la baza fiecarei realizari umane si datorita ei suntem capabili sa ne intoarcem in trecut, sa contemplam prezentul sau sa anticipam viitorul. Tot imaginatia este responsabila pentru capacitatea noastra de a crea. Iar capacitatea de a crea este cea mai mare promisiune a descoperirii elementului fiecaruia dintre noi.

“In The Zone” trateaza starea de flow si felul in care se opreste timpul atunci cand esti complet absorbit in ceea ce faci. Sa fii absorbit de un anumit lucru e un indiciu critic care iti sugereaza ca te afli in elementul tau.

“Find your tribe” – multi oameni isi descopera elementul atunci cand isi intalnesc tribul, adica grupul de oameni care impartasesc aceeasi pasiune.

“What will they think” e despre barierele pe care le intalnim in a ne gasi elementul sau “cercurile de constrangere”: personale, sociale, culturale.

“Do you feel lucky?” vorbeste despre atitudinea de care ai nevoie pentru a-ti gasi elementul. Mesajul e ca norocul si-l face omul cu mana lui, adica trebuie sa fii proactiv in a-ti cauta elementul.

“Somebody help me” e despre rolul extraordinar al mentorilor in descoperirea “elementului”. Primul rol este acela de a recunoaste in noi talentul sau pasiunea. Al doilea rol este de a ne incuraja si a ne da incredere ca putem realiza lucruri pe care noi le-am putea considera imposibile. Al treilea rol este de a ne facilita drumul catre element oferindu-ne sfaturi, tehnici, lasandu-ne sa gresim dar ajutandu-ne sa invatam din greseli si sa mergem mai departe. Al patrulea rol este acela de a ne impinge sa ne depasim ceea ce noi percepem ca fiind limitele noastre.

“Is it to late?” argumenteaza cu exemple convingatoare ca niciodata nu e prea tarziu sa iti descoperi si sa iti urmezi elementul. Harriet Doerr si-a descoperit pasiunea pentru scris si talentul la 65 de ani si a devenit autoare celebra. Exemplele similare sunt numeroase.

Capitolul 10 pune intrebarea “For The Love Or For The Money?” si ofera exemple de oameni care si-au urmat elementul fara sa faca din acest lucru profesia vietii lor.

Ultimul capitol “Making The Grade” trateaza rolul scolii si demonsteaza prin exemple ca educatia in scoli, asa cum este acum, nu este un mediu in care oamenii isi pot descoperi si urma elementul. Sunt oferite mai multe exemple de scoli alternative in care copiii sunt incurajati sa isi descopere talentele si sa isi urmeze pasiunea. O educatie in spiritul Elementului ar implica transformarea educatiei din scoli in toate aspectele ei majore: curriculum (ce se invata?), pedagogie (cum se invata?) si evaluare (cum evaluam elevii si scolile?).

“Some of the most brilliant, creative people I know did not do well at school”

“Many of them didn’t really discover what they could do until they’d left school and recovered from their education”

In primul rand, Ken Robinson sustine eliminarea ierarhiei materiilor prin neacordarea unei importante mai mari unora in detrimentul celorlalte (de exemplu – matematica fata de dans). In al doilea rand, trebuie sa punem in discutie ideea de materii pentru a putea crea un curriculum fluid, flexibil si interdisciplinar. In al treilea rand, curriculumul trebuie sa fie personalizat. Invatarea e un proces personal, mai ales daca vorbim de incurajarea oamenilor catre pasiunile si talentele lor.

Educatia in spiritul Elementului are implicatii si in privinta predarii. Ken Robinson considera ca reformele care incearca sa faca educatia “teacherproof” merg in directia gresita. Cele mai de succes sisteme merg in directia opusa, investind in profesori. Motivul pentru care oamenii reusesc este ca au pe altii care sa le inteleaga talentele si provocarile. Marii profesori au inteles intotdeauna ca rolul lor nu este sa predea materii ci sa predea elevilor. Mentoratul si coachingul sunt pulsul vital al unui sistem de educatie.

Implicatiile pentru evaluare sunt prezentate printr-o analogie intre sistemele de asigure a calitatii de la restaurante. Exista sistemul de asigurare a calitatii de la fast-food-uri care presupune standardizare dusa la extrem. Rezultatul este de multe ori mancare nesanatoasa, obezitate, etc. Un alt sistem de asigurarea a calitatii este cel Michelin in care se stabilesc criterii de excelenta fara a fi prevazut modul in care acestea trebuie atinse. Evaluarea se face de catre experti care tin cont de toate particularitatile. Rezultatul este ca fiecare restaurant Michelin este unic dar toate sunt extraordinare.  Tendinta multor tari este sa adopte un sistem de asigurare a calitatii de tip fast-food, cu multa standardizare (teze unice de ex). Ken Robinson afirma ca viitorul educatiei nu este in standardizare ci in particularizare; Nu in promovarea gandirii de grup si a deindividualizarii ci in cultivarea profunzimii si dinamismului abilitatilor umane de toate felurile.

Eu am prezentat scheletul ideilor. Valoarea si inspiratia pe care mi-a oferit-o The Element sta in felul in care e scrisa si in argumentarea fiecarei afirmatii prin povesti ale unor oameni care traiesc in Elementul lor.

Daca aveti o ora, gasiti aici prezentarea filmata de la lansarea cartii din Los Angeles. E o placere sa il asculti pe Sir Ken Robinson. Mai jos e un interviu de cateva minute despre The Element.