Cu 500 de formulare 2% CROS poate plăti un om timp de un an pentru a pune pe picioare câteva afaceri sociale (edu-cafe, mediaLab, incubator de afaceri, rent-a-team) care ne vor aduce resurse pentru a lansa în 2 ani universitatea alternativă la care visăm. E simplu şi rapid să ne ajuţi – completezi un formular – 1 minut.

——————

Bine te-am regasit la al doilea articol din seria interviul saptamanii. Saptamana aceasta am invitat sa ne povesteasca despre el si despre CROS pe Traian Bruma. Pe Traian il cunosc de anul trecut. Am auzit intai de CROS si tot ce auzeam sau citeam despre aceasta organizatie era de bine. Asa ca, am fost foarte incantat si impresionat cand l-am intalnit pe Traian. Ce imi place foarte mult la el este ca e un om care gandeste pe termen lung si care are incredere maxima in visul lui. Prin asta, inspira cu o foarte mare usurinta oameni valorosi sa i se alature lui si CROS pentru a face o revolutie in educatie. Mai multe, in randurile de mai jos…

Mulţi dintre actualii voluntari în organizaţii studenţeşti vor fi agenţi de schimbare în societate, antreprenori şi profesionişti valoroşi şi ne bazăm pe ei că vor avea mult impact în transformarea României.

Salut! Sunt Traia Brumă, de la CROS. Când nu mă ocup de CROS ies cu rolele sau merg la munte cu placa.

Din când în când mai joc câte un şah cu un prieten şi tot zic că îmi fac timp de un Starcraft sau Heroes III. De curând am descoperit şi boardgames – deci îmi cam plac jocurile de strategie. Am “crescut” cu Implant pentru Refuz şi Rage Against The Machine şi muzica asta mă defineşte cel mai bine şi azi, chiar dacă majoritatea prietenilor au “depăşit etapa asta” sau n-au suportat niciodată “zgomotul acesta”. Pentru viitor, mi-am propus să învăţ să cânt la tobe, să zbor aşa (wingsuit flying) şi să călătoresc în spaţiu. 

Am dat la Politehnică pentru că eram fascinat de ştiinţă şi tehnică. Aveam în plan să învăţ bine inginerie şi să pornesc o companie împreună cu 2-3 colegi. După trei semestre de Politehnică eram revoltat şi încercam să îmi conving câţiva colegi să facem un site pe care să criticăm profesorii. Aşa am ajuns la organizaţia studenţilor. Vreo trei ani mai târziu coordonam un proiect naţional de promovare a procesului Bologna ca instrument de schimbare a învăţământului superior din România. Din gaşca de atunci, 5 oameni sunt acum în CROS. Aveam o sesiune, în cadrul unui training, despre  “universitatea perfectă”. Aşa am început să visăm la cum ar putea fi o universitate. Pe măsură ce viziunea devenea mai puternică, ne convingeam că aceia de la care noi aşteptam să o transforme în realitate nu prea vor şi nu prea pot. Astfel, în 2007, fără bani şi fără altă experienţă decât cea din organizaţii studenţeşti, ne-am hotărât să dezvoltăm de la zero o universitate alternativă … oricât de mult ne-ar lua şi oricât de greu ar fi. CROS este primul pas şi în acelaşi timp nucleul acestei viziuni.

Am fondat CROS în 2007. Acum avem deja un model alternativ de educaţie pe care îl punem în practică împreună cu 23 de organizaţii studenţeşti şi aproximativ 120 de voluntari din aceste organizaţii. Modelul alternativ de educaţie prinde contur în comunităţile de practici HRemotion şi New Media School, unde în primul rând învăţăm oamenii să înveţe singuri,  în ritmul lor. Facem asta prin consiliere pentru autonomie în învăţare, coaching şi mentorat. Apoi învaţă împreună, unii de la ceilalţi pentru că fiecare face ceva pe bune, într-o organizaţie studeţească. Şi invităm profesionişti să ne ţină traininguri, avem 3 Kindle care se plimbă prin comunităţi, un wiki intern unde adunăm resurse de învăţare şi o platformă de comunicare prin care schimbăm resurse şi pornim conversaţii. Noi oferim resurse, dar nu impunem un traseu. Fiecare îşi construieşte propria lui dezvoltare. E un model alternativ pentru care primim feedback foarte bun. Mai avem nevoie de încă trei ani pentru a dezvolta tot ce facem acum până la stadiul de universitate alternativă în toată regula. De ce aşa puţin? Pentru că există oameni care cred în noi, care ne susţin şi noi avem o viziune clară, frumoasă despre educaţie, avem energia şi motivaţia să facem lucrurile bine, într-un mod susţinut. De ce aşa mult? Pentru că încă nu am învăţat să atragem destule resurse şi aici avem principala limită la cât de repede putem creşte. Iar a doua e legată de faptul că relaţiile între oameni, încrederea, cultura unei comunităţi sunt lucruri care cresc organic şi pe care le poţi grăbi, dar nu foarte mult.

Îmi aduc aminte de prima parte a lui 2008 – vreo 6 luni in care toate ieşeau pe dos. Lucram deja de vreo 6 luni la strategia CROS care nu se mai termina. Începeam să ne îndoim că e un lucru care merită … ne întrebam dacă în ritmul asta vom ajunge vreodată să mai facem ceva. M-am lăsat convins să depunem un proiect la Tineret în Acţiune în care eu nu prea credeam. Nu vroiam să facem proiecte fara să avem o strategie şi o viziune în spate la care acestea să contribuie. Dar am acceptat de teamă că dacă continuam să nu facem altceva decat strategii şi planuri – ne pierdem toată energia. Din 4 câţi eram, am cam ramas cu proiectul în braţe şi am ajuns să fac aproape singur un proiect pentru care credeam că nu e momentul. CROS înca nu era în priorităţile niciunuia dintre noi. Încă nu aveam o sigla şi o identitate şi începeam să cred că n-o să găsim vreodată unele care să ne placă şi să ne reprezinte. În tot contextul acesta, am avut o discuţie care m-a dezechilibrat şi pentru o perioadă, mi-am pierdut încrederea. Dar apoi am terminat proiectul şi a iesit foarte bine, am mers 3 zile în afara Bucureştiului şi am terminat în sfârşit strategia, începeam să ne facem loc în program pentru CROS şi în toamna am fost selectaţi pentru Proiect 1000 datorită căruia am ajuns să avem o identitate vizuală care ne reprezintă şi ne place foarte mult. Cum am trecut peste obstacolul asta? Am tras mai tare când am dat de un moment mai greu. Câteodată e atât de simplu 

În general mi se pare că orice obstacol poate fi depăşit şi nu văd cum l-ai trece dacă ţi se pare de netrecut. Trebuie sa crezi ca se poate rezolva si sa cauti solutii, sa fii perseverent chiar daca nu iti iese din prima. “Fie că tu crezi că poţi sau că nu poţi, oricum ai dreptate”.

CROS prin comunităţile de practici HRemotion şi New Media School oferă un mediu de dezvoltare bogat pentru 120 tineri şi mediul acesta chiar face diferenţa în dezvoltarea lor. Prin ei, avem impact şi în organizaţiile studenţeşti în care activează deoarece ei sunt oameni cheie în aceste organizaţii. Mulţi dintre actualii voluntari în organizaţii studenţeşti vor fi agenţi de schimbare în societate, antreprenori şi profesionişti valoroşi şi ne bazăm pe ei că vor avea mult impact în transformarea României.

Şi mai e un mod în care observ că avem impact. Cred că suntem una dintre organizaţiile inovative în educaţie şi reuşim să inspirăm oamenii să aibă încredere că educaţia se poate face şi altfel decât se întâmplă ea acum la scară largă. Arătând că putem face educaţie în aşa fel încât ea să încânte şi să transforme vieţi, suntem şi noi, şi cei din jurul nostru mai optimişti faţă de viitor.

Perspectiva de viitor e următoarea:

pasul 1 – avem o universitate alternativă (5 ani);

pasul 2 – a) univesitatea generează o masă critică de tineri puternici, conectaţi între ei care au experimentat un model alternativ, bazat pe autonomie; b) în jurul nostru există o reţea de oameni care au încredere în acest model (cam 5 ani);

pasul 3 – tinerii de care vorbeam, împreună cu cei pe care i-a convins modelul şi filosofia din spate, dezvoltă proiecte de transfer de bune practici, comunicare, formare, consultanţă, lobby şi advocacy sau antreprenoriat în educaţie, până când bulgărele începe să se rostogolească singur (10 ani).

În educaţie se întâmplă o revoluţie. Peste tot în lume. Dar majoritatea tinerilor de astăzi nu vor mai fi tineri până când schimbările ajung în şcoli şi universităţi. Revoluţia felului în care învaţă şi se dezvoltă trebuie să înceapă acum, în fiecare dintre ei.

Când am terminat Facultatea de Inginerie Electrică aveam aproape 5 ani de voluntariat în organizaţii studenţeşti. Coordonasem câteva proiecte, mă plimbasem prin toată ţara, cunoscusem sute de oameni din toate domeniile şi cel mai important – ştiam ce vreau să fac cu viaţa mea.

Toate aceste lucuri s-au întâmplat fără să fi avut vreun plan înainte. Se zice că „viaţa se întâmplă în timp ce îţi faci planuri”. Aşa a fost în cazul meu. Îmi făcusem planuri să fiu inginer şi când am terminat facultatea eram pregătit să NU mă angajez în inginerie. Împreuna cu câţiva prieteni, am fondat o organizaţie în domeniul educaţiei. Ştiam că e cel mai greu şi cel mai riscant drum dar în acelaşi timp şi cel mai frumos. La 3 ani de la această decizie pot confirma că a fost greu dar în acelaşi timp frumos şi că a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o până acum. Am avut nevoie de multe lucuri pentru a ajunge să ştiu ce vreau, să fiu pregatit să fondez un ONG care să aibă succes şi să am curaj chiar să-l fondez. Facultatea n-a contribuit cu nimic. Majoritatea le-am dezvoltat datorită voluntariatului în cele două organizaţii studenţeşti în care am activat.

Cheia a diferenţei între facultate şi învăţarea non-formală (şi informală) din organizaţii studenţeşti stă – în opinia mea – în cuvântul voluntar. Şcoala şi facultatea sunt (practic) obligatorii. Înveţi ce vor ei, cum vor ei şi când vor ei. Vreo 15 ani la rând. Şi te obişnuieşti să faci lucuri pentru că aşa îţi cer alţii. Când ei spun „sari” tu întrebi „cât de sus?”. Mulţi elevi şi studenţi ajung să înveţe – dacă învaţă – pentru note şi diplome. Eu cred că primul scop al educaţiei este să te ajute să înveţi, să munceşti şi să trăieşti în mod autonom, motivat (intrinsec) de o dorinţă ce pleacă din interior. Şi ca să ajungi să faci asta, cred că trebuie să experimentezi libertatea de a decide ce înveţi, cum înveţi şi când înveţi, la ce lucrezi şi cum îţi trăieşti viaţa. Asta înseamnă pentru mine să fii voluntar: să alegi pentru tine şi să faci lucruri pentru că aşa vrei tu, nu pentru că altcineva îţi promite o pedeapsă sau o recompensă.

Organizaţiile studenţeşti în care m-am implicat au fost un mediu excelent în care să mă dezvolt conform propriului meu ADN şi nu după planurile, metodele şi ritmul altcuiva. Şi într-un final, asta a ajuns să conteze. Organizaţia pe care am fondat-o împreună cu câţiva prieteni se numeşte CROS (Centrul de Resurse pentru Organizaţii Studenţeşti) şi îşi propune să dezvolte în România o universitate alternativă. Modelul pe care va funcţiona este foarte diferit de cel al universităţilor actuale. Educaţia pentru noi nu seamană cu un proces tehnologic, liniar şi standardizat – aşa cum e acum – ci cu unul de dezvoltare organică. Am ales să lucrăm cu voluntarii din organizaţii studenţeşti pentru că este un model care li se potriveşte foarte bine. Iata de ce:

A. Pentru că sunt voluntari, adică fac ce vor, când vor şi cât vor

In mod ironic, suntem pregatiţi pentru libertate şi democraţie într-unul dintre cele mai autocratice sisteme existente: sistemul de învăţământ. E ca o inchisoare a primului sfert al vieţii noastre în care alţii hotărăsc pentru noi. Poate pentru prima data în viaţă, într-un ONGS ai un cuvânt de spus. Nu munceşti pentru profesor, pentru şef sau pentru notă. Sunt organizaţiile membrilor – ei le conduc şi ei hotărăsc ce se întâmplă cu ele. Şi fiecare hotărăşte pentru el: ce face, cât face şi cum face. E o şansă să prinzi gustul autonomiei.

B. Pentru că fac lucurile din pasiune

Datorită faptului că ceea ce fac e voluntar, în mod natural îşi caută pasiunea şi o urmează. Voluntarii din organizaţii studenţeşti sunt motivaţi  intrinsec fie de faptul că le place ceea ce fac, că le plac oamenii cu care lucreaza sau de  misiunea organizaţiei. Sau de toate trei.

C. Pentru că se dezvoltă neliniar şi organic

Pentru că nu le spune nimeni ce să faca, sunt conduşi de pasiune, interes, intuiţie iar dezvoltarea lor devine neliniara şi organică – aşa cum e normal pentru organismele vii. Asta îţi permite să-ţi descoperi „elementul” (zona de intersecţie între talentul tău natural şi pasiune). Şi când ajungi să fii „în elementul tău”, totul se schimbă! :)

D. Pentru ca totul e pe bune, in viata reala.

“Teoretic, practica şi teoria sunt la fel. Practic e altceva” Yogi Berra.

În şcoală învăţăm în mare parte pentru note. În organizaţii studenţeşti înveti cum e să munceşti pentru ceva care contează, într-un context cât se poate de real. Înveti să faci ideile să se împlinească, cum se rezolvă probleme, cum se lucrează în echipe, cum se atrag parteneri şi multe altele.

Împreună cu peste 20 de organizaţii studenţeşti din Bucureşti, CROS pune în practică acest model alternativ de educaţie în cadrul comunităţilor de practici HRemotion (www.hremotion.ro) şi New Media School (www.newmediaschool.ro). Te aşteptăm pe www.cros.ro să afli mai multe.

Săptămâna trecută am fost la o întâlnire a reprezentanţilor centrelor de consiliere în carieră din universităţi. Evenimentul a fost organizat de LEAP – Link Education and Practice, care m-au invitat şi pe mine să ţin o prezentare. Am început-o cu analogia dintre modelul motorului cu ardere internă şi modelul actual de educaţie din şcoli şi universităţi. Mi-am permis să afirm că, la fel ca şi modelul motorului cu ardere internă, modelul pe care funcţionează toate universităţile din România este expirat. Şi tot la fel ca şi în cazul motorului, deşi conceptul e expirat, varianta practică a modelului industrial de educaţie este experimentată de fiecare student din România.

În opinia mea, modelul universitar actual presupune o dezvoltare liniară, standardizată, condusă în totalitate de alţii şi care se desfăşoară în mare măsură într-un mediu izolat de realitate. Eu cred că acest model este “neadecvat” pentru că îţi efectează motivaţiile intrinseci, îţi omoară creativitatea, te impiedică să îţi descoperi elementul, pentru că formează conformism, pasivitate, lipsa spiritului critic, dependenţă, individualism şi din multe alte motive. Noi la CROS ne-am propus să pornim o revoluţie în educaţie. Visăm la un sistem de educaţie în care dezvoltarea oamenilor să poată fi neliniară, personalizată, condusă de cei care învaţă şi integrată cu realitatea. Am ales să dezvoltăm un sistem alternativ construind pe experienţa pe care o oferă deja organizaţiile studenţeşti voluntarilor implicaţi. E o experienţă de formare foarte intensă, neliniară, personalizată, condusă de fiecare voluntar şi care se desfăşoară în lumea reală.

În aceast context am conceput şi dezvoltat modelul comunităţilor de practici care are în centru un proces de consiliere pentru autonomie în învăţare. Suntem în etapa în care concepem sistemul de consiliere iar anul acesta îl vom pune în practică. Din acest motiv am vrut să mergem la întâlnirea cu reprezentanţii centrelor de consiliere. Până la finalul prezentării eram destul de bine “şifonat”. Se pare că “experienţa mea personală nu poate fi generalizată la nivelul întregului sistem“. Teoretic, aşa e. Deşi am studiat în 3 universităţi româneşti, am vizitat ca membru al unor echipe de evaluare alte 4 universităţi şi am discutat cu zeci de studenţi şi profesori din aproximativ 15 universităţi în cadrul cărora am condus proiecte sau am ţinut traininguri, nu pot face generalizări de care să fiu sigur despre toate universităţile din România. Atunci când spun că modelul după care funcţionează toate universităţile din România este expirat, extrapolez observaţia mea conform căreia universităţile pe care le-am întâlnit au la bază un model liniar, standardizat, în care studenţii nu au un cuvânt de spus şi care e, în mare parte, izolat de realitate. Universităţile pe care le ştiţi voi în România cum sunt?

CROS Camp

Am fost la multe şcoli de vară sau alte evenimente rezidenţiale de tineret şi sunt obişnuit cu nivelul de energie care se creează de obicei. La multe dintre ele am fost în barca organizatorilor sau a facilitatorilor. Cu toate acestea, CROS Camp a reuşit să fie cu totul diferit şi special pentru mine. Pentru prima dată, deşi am fost organizator, m-am întors încărcat de energie şi cu mult chef de treabă.

Traian - fericit

Eu sunt un om care, ca s-o zic mai delicat, gândeşte mai mult decât simte şi intuieşte mai mult decât percepe. Petrec mult timp în lumea ideilor şi cel mai mult din acest timp mi-l petrec gândindu-mă la felul în care ar arăta şi ar funcţiona o universitate alternativă. Imaginea universitatăţii alternative pe care o construim la CROS mă face să ma trezesc dimineaţa. Dar această imagine este construită de mintea mea. E gândită. În schimb, la CROS Camp, pentru prima dată de când am înfiinţat CROS, am SIMŢIT universitatea alternativă. Am trăit în ea timp de o săptămână cu ONGSişti, facilitatori, speakeri, coachi şi invitaţi şi m-am simţit excelent şi i-am văzut şi pe ei simţindu-se foarte bine. Nu înţeleg cum au supravieţuit universităţile fără să-şi facă un “core business” din a crea genul acesta de energie. Şi alt lucru pe care îmi vine greu să-l înţeleg e urmatorul: oare cum se întâmplă că deşi atât de mulţi oameni deştepţi au scris despre educaţie lucruri de genul celui de mai jos, sistemul de educaţie se ocupă în continuare de umplut capete în loc să se ocupe de aprins scântei în ochii oamenilor?

“Education is not the filling of a pail, but the lighting of a fire.” – —  William Butler Yeats

Shining eyes

Întorcându-mă la Camp, am de mulţumit tuturor celor care au fost acolo pentru experienţa pe care am construit-o împreună pentru că fiecare şi-a pus în joc entuziasmul, încrederea, curiozitatea, experienţa şi competenţele în aşa fel încât fiecare dintre noi să plece de acolo mai bogat, mai inspirat sau poate transformat. Totul a fost ca un bulgăre de zăpadă la care toată lumea a aderat şi el a tot crescut în fiecare zi. Gândindu-mă la originea acestui bulgăre, trebuie să-mi scot pălăria în faţa Dianei şi Silviei. Era undeva la sfârşitul lui iunie şi deşi nu renunţasem oficial la ideea de a face CROS Camp, eram pe punctul de a renunţa. Nu începusem să lucrăm la el şi era greu de crezut că în două-trei săptămâni vom putea obţine bani încât să-l putem începe. Silvia şi Diana au venit foarte hotărâte şi au zis: noi vrem să ne ocupăm de asta, hai să încercăm!

Deci, Silvia şi Diana, vă mulţumesc pentru că acest Camp a existat iar tuturor celorlalţi ONGSişti, facilitatori sau invitaţi vă mulţumesc pentru că aţi făcut din Camp o experienţă superbă!

Ce zice Graham despre noi:

“The New Media School is a fascinating initiative by the students union to promote social and collaborative learning. For me the most encouraging thing is how they plan to use social media for teaching and learning. “

S-a întâmplat la Muzeul Naţional de Artă Contemporană şi se pare că a fost un eveniment reuşit. MNAC e un loc foarte frumos şi am avut sucuri, fructe şi prăjituri bune. Important e că au fost oameni simpatici, interesaţi de comunicare, PR şi new media care să se bucure de ele şi unii de compania altora. Au venit ONGSişti care se ocupa de comunicare în 15 organizaţii studenţeşti, câţiva prieteni (Paul, Răzvan, Alexandra, Anca) şi invitaţii:

• Andrei Lascut – Junior Brand Manager Ursus
• Bogdan Theodor Olteanu – Millenium Communications  PR
• Dragos Novac – Metropotam
• Graham Attwell – Wales, UK – Pontydysgu – Education researcher

Mi-a plăcut prezentarea lui Vlad şi apoi intervenţia video şi live a lui Graham Attwell. A fost foarte cool că i-am adresat întrebări lui Graham şi chiar am reuşit să comunicăm cu el în condiţii tehnice foarte bune. Ce mi se pare şi mai tare e că a rămas cu noi până la sfârşitul discuţiei şi a scris pe twitter despre lucrurile care se spuneau (1, 2).

Panelul putea ieşi mai bine. Toată discuţia a fost cumva nefocusată şi parcă a ocolit nevoile organizaţiilor studenţeşti şi ale ONGSiştilor. Nu cred că am reuşit prea bine să punem acele întrebări care să valorifice prezenţa invitaţilor la maxim. Oricum, a fost o discuţie interesantă şi mi-au plăcut câteva dintre lucrurile spuse. În partea a doua au rămas doar membrii comunităţii. A fost energie, atmosferă relaxată şi veselă. Mi-au plăcut prezentările echipelor care au fost creative şi amuzante.

La nivel personal, eu am învăţat ceva despre “knowing-doing gap”. Cred că e un punct critic în procesul de dezvoltare. Voi scrie despre asta cu prima ocazie.

În ansamblu a fost un eveniment frumos pentru care Vlad şi Gabi merită felicitări. Deci – Felicitări!!! Proiectul a început cu dreptul şi voi faceţi o echipă super tare!

Education is about developing human beings, and human development is not mechanical or linear. It is organic and dynamic.

Despre majoritatea universităţilor româneşti cred că oferă acele experienţe mecanice şi liniare despre care vorbeşte Sir Ken Robinson:  (curs + seminar/laborator) x 14 săptămâni x 5-6 cursuri pe semestru. La sfîrşit examene în care de obicei reproduci informaţie. Dacă ai noroc  trebuie să demonstrezi că ai înţeles ce ai citit sau că ştii să rezolvi o problemă (cu soluţie unică de obicei), aplicând semi-mecanic un algoritm de rezolvare.

Ce fel de spaţiu şi ce fel de cultură ar susţine o dezvoltare mai organică, mai sensibilă la schimbările din noi şi din jurul nostru, mai adaptată propriului nostru stil şi mai bine integrată cu lucrurile care contează pentru noi? Cum organizezi în viaţa reală un astfel de spaţiu? În alte cuvinte – cum va arăta un model alternativ de educaţie superioară? HRemotion – comunitatea de practici pe resurse umane în organizaţii studenţeşti  – este pentru mine un loc în care  încercăm să dăm contur unui răspuns.  Cum ar putea un tânăr de 20 de ani să înveţe ştiinţa şi arta de a lucra cu oamenii altfel decât mergand la cursuri şi seminarii?

HRemotion a fost lansat la apă acum un an şi jumătate, în primăvara lui 2008, în cadrul unui proiect finanţat prin programul Tineret în Acţiune. Atunci am început această comunitate cu  30 de studenţi din 10 organizaţii studenţeşti. Scopul imediat al proiectului era realizarea unui film scurt despre resurse umane în organizaţii studenţeşti. Scopul “ascuns” era sa formăm o comunitate şi să deschidem o conversaţie. Proiectul s-a terminat în vară dar noi am continuat să investim energie în a menţine comunitatea formată. În toamnă am lansat SuperHR – The Movie în cadrul unui eveniment la Centrul Naţional al Dansului şi în decembrie au început întâlnirile de schimb de experienţă pe teme cum sunt recrutarea, integrarea noilor membri, trainingul voluntarilor sau transferul de cunoştinţe în organizaţii. Dana, unul dintre participanţii la întâlniri a scris un articol despre “experienţa HRemotion”.

Anul acesta ne-am propus să ducem “experienţa HRemotion” la următorul nivel. Pe langa întâlnirile de sharing le vom oferi membrilor comunităţii o serie de traininguri foarte bine centrate pe nevoile lor şi un sistem de mentorat si coaching. Le vom facilita accesul la diverse traininguri şi evenimente pe HR şi networkingul cu oameni de HR din companii, traineri, experţi, etc. Vrem să creştem gradul de adopţie şi folosire a instrumentelor web 2.0 (bloguri, RSS feeds, twitter, Ning, delicious, wiki) pentru ca în final să crească numarul şi calitatea interacţiunilor din comunitate. Vom adăuga suficiente evenimente sociale încât membrii HRemotion să se cunoască între ei şi să dezvolte relaţii bune. Ne dorim ca oamenii din comunitate să aiba planuri de dezvoltare, să citească despre resurse umane şi să manifeste “sharing attitude”, să pună întrebări, să ceară şi să ofere feedback, să scrie pe blog sau pe grup despre experienţele lor legate de HR şi în general să menţină conversaţia despre resurse umane vie, interesantă şi utilă. Ne mai dorim să aplice ce învaţă în HRemotion în organizaţiile lor şi să iniţieze proiecte şi parteneriate pe HR. Şi nu în ultimul rând sperăm să cultivăm la fiecare participant capacitatea de a învăţa în mod autonom.

E un lucru care va merita din plin. Resursele umane sunt competenţa #1 a organizaţiilor studenţeşti. Cel mai bun lucru pe care poate CROS să-l facă este să ducă această comunitate la potenţialul ei maxim. În plus, în HRemotion vom inventa şi perfecţiona un model pe care îl vom folosi apoi pentru dezvolta şi alte comunităţi de practici. Şi nu în ultimul rând vom realiza un spaţiu care să ofere membrilor HRemotion experienţe de învăţare mult superioare oricăror altor experienţe care le sunt accesibile (învăţământ superior, traininguri, etc). Avem o viziune destul de complexă despre dezvoltarea acestei comunităţi şi punerea ei în practică o simt ca pe o provocare mai mare decât orice altceva am facut până acum. Asta mă duce cu gândul la unul dintre citatele mele preferate:

„Nu te duce acolo unde te duce calea. Du-te în schimb acolo unde nu este nicio potecă şi lasă o urmă“.  Ralph Waldo Emerson

Am mai multe motive să am încredere că vom reuşi să transformăm în realitate viziunea din capetele noastre. Cel mai puternic dintre ele este că suntem o echipă de 7 oameni, unul mai talentat şi mai motivat decât altul :-) : Alina (ASER), Alina (BOS), Billy (VIP), Cris (OSE), Diana (BOS), Silvia (ASPSE) şi cu mine. Lăsându-mă pe mine deoparte, pot spune despre restul că sunt printre cei mai capabili şi dedicaţi oameni pe care i-am întâlnit în organizaţii studenţeşti. Deşi venim cu ceva experienţă în dotare, îmi bazez mai mult încrederea pe capacitatea şi dorinţa de a fi în fiecare zi mai bun pe care am observat-o la fiecare dintre noi. Se mai adaugă interesul pentru resurse umane, faptul ca toti am fost cel puţin un an membri ai comunităţii HRemotion şi că ne place să lucrăm împreună. Toate acestea şi alte câteva mă fac să mă simt parte a unei echipe foarte solide şi puternice. Probabil că e cea mai tare echipă din care am făcut parte până acum.

Împreună ieşim de pe drumul principal pentru a deschide o noua potecă :-)