Morcovul şi băţul sunt depăşite. În secolul 21 motivaţia oamenilor performanţi se va baza pe autonomie, măiestrie şi scopuri înalte.

Daniel Pink este un autor de succes care abordează subiecte din zona resurselor umane. A mai scris:

• Free Agent Nation – The Future of Working for Yourself
• A Whole New Mind – Why Right-Brainers will rule the world
• Aventures of Jonny Bunko – the last career guide you’ll ever need

Ultima sa carte este „Drive – The Surprising Truth about what motivates us” şi este foarte proaspătă. A fost publicată acum vreo două luni. O aştept de când am văzut prezentarea de la TED şi am cumpărat-o cu o săpămână înainte de întâlnirea HRemotion despre motivare.

Cartea este împărţită în trei părţi. Prima parte argumentează nevoia de a trece la un nou “sistem de operare”. Contrar descoperirilor ştiinţifice din ultimii 50 de ani, arhitectura majorităţii organizaţiilor se bazează pe ideea că oamenii sunt motivaţi în primul rând de pedepse şi recompense. Partea a II-a descrie motivaţia varianta 3.0, care este bazată pe autonomie, măiestrie şi scopuri înalte (autonomy, mastery and purpose). În partea a III-a Dan Pink oferă sugestii despre cum pot fi aplicate ideile sale la nivel individual şi în organizaţii.

Parerea mea:

Cred că este o introducere excelentă într-un subiect vast şi complex. Mi se pare scrisă în stilul lui Malcolm Gladwell: se ia un subiect foarte interesant şi puţin înţeles de majoritatea publicului şi se sintetizează cercetările pe acest subiect într-o formă uşor de înţeles şi plăcut de citit. Punctul tare al cărţii e în acelaşi timp şi punctul ei slab: simplificarea. Pe lângă simplificare, cartea este construită în mare parte ca o pledoarie, lipsindu-i echilibrul.

Primele doua părţi (prezentarea conceptelor) mi s-au părut bine scrise în timp ce a treia, care se vroia un „toolbox” mi s-a părut în mare parte inutilă. N-aş recomanda-o cuiva care are nevoie în primul rând de sfaturi practice. Acceptând faptul că este o simplificarea şi o pledoarie pentru motivaţia intrinsecă, mi se pare o carte valoroasă. Am rămas cu câteva idei şi concepte foarte bune puse într-o structură simplă.

Pentru o evaluare critică mai detaliată recomand recenzia aceasta de pe Amazon.

Rezumat:

Studii făcute începând cu anii 60-70 arată că atunci când banii sunt folosiţi ca recompensă exterioară pentru o activitate, subiecţii îşi pierd interesul intrinsec pentru acea activitate. Recompensele pot oferi o creştere a motivaţiei pe termen scurt la fel cum cofeina te poate menţine activ câteva ore în plus dar efectul se atenuează şi poate fi afectată motivaţia pe termen lung.

Pink oferă 7 motive pentru care pedepsele şi recompense nu (mai) funcţionează:

1. Afectează motivaţia intrinsecă;
2. Scad performanţa;
3. Distrug creativitatea;
4. Diminuează „faptele bune”;
5. Încurajează trişatul, scurtăturile şi comportamentul neetic;
6. Creează dependenţă;
7. Încurajează gândirea pe termen scurt.

Fiecare dintre cele 7 motive sunt susţinute de studii. De exemplu, într-un experiment s-au format 3 grupuri de copii pasionaţi de desen. Primului grup i se promitea un premiu pentru a desena care se oferea la sfârşit, celui de-al doilea grup i se oferea premiul la sfârşit fără să fie promis la început iar celui de-al treilea grup nu i se oferea nicio recompensa. Copiii din primul grup au manifestat ulterior un interes mai scăzut pentru desen decât cel al colegilor. Experimente similare au fost realizate şi pentru performanţă şi creativitate. Într-un alt experiment s-a constatat că mai multe persoane din grupul donatorilor de sânge cărora nu li se promiteau recompense în bani se prezintă a doua zi la centrul de donare decât din grupul celor cărora le sunt promise recompense.

Totuşi, pedepsele şi recompensele funcţionează atunci când:

• sarcinile sunt de rutină şi plictisitoare şi deci nu exista nicio motivaţie intrinsecă pe care să o afecteze
• de creativitate nu este nevoie.

În continuare, Dan Pink defineşte două tipuri de comportamente:

Tipul X – acţiunile sunt determinat în mare parte de motivaţii extrinseci. Este preocupat mai puţin de placerea de a face ceva decât de recompensele pe care se aşteaptă să le primească;

Tipul I – acţiunile sale sunt determinate în mare parte de motivaţii intrinseci. Face lucrurile de dragul de a le face şi mai puţin pentru recompensele pe care le aşteaptă;

Deşi nu pretinde că există oameni 100% Tipul I sau Tipul X, Dan Pink afirmă că fiecare om are o predispoziţie pentru unul dintre cele doua tipuri. Apoi ne spune alte câteva lucruri despre ele:

• Tipul I nu neglijează sau dispreţuieşte banii sau recunoaşterea doar că de la un anumit prag, acţiunile sale nu mai sunt motivate în primul rând de obiectivul de a le obţine;
• Tipul I este un comportament care se autoregenerează faţă de Tipul X care trebuie alimentat permanent cu recompense;
• Tipul I de comportament determină o stare de bine fizică şi mentală

Type I behavior is self-directed. It is devoted to becoming better and better at something that matters. And it connects that quest for excellence to a larger purpose. Some might dismiss notions like these as gooey and idealistic, but the science says otherwise. The science confirms that this sort of behavior is essential to being human—and that now, in a rapidly changing economy, it is also critical for professional, personal, and organizational success of any kind.

A doua parte a cărţii este dedicată celor 3 elemente care stau la baza motivaţiei intrinseci:

1. Autonomia – oamenii vor să aibe control asupra muncii lor;
2. Maiestria – oamenii îşi doresc să fie tot mai buni la ceea ce fac;
3. Scopul înalt – oamenii îşi doresc să fie parte din ceva mai mare decât ei;

Pentru a încuraja tipul I de comportament şi performanţa înaltă pe care o poate genera, avem nevoie în primul rând de autonomie. Autonomia se refera la:

• Sarcină (ce fac)
• Timp (când fac)
• Echipă (cu cine fac)
• Tehnică (cum fac)

Daniel Pink ne spune că organizaţiile care oferă autonomie, câteodată în doze foarte mari, depăşesc cu mult perfomanţa competitorilor.

Măiestria înseamnă să fii din ce în ce mai bun la ceva care contează. Măiestria începe cu „flow” – adică experienţe optime în care provocările pe care le întâlnim se potrivesc cu abilităţile noastre. Măiestria este în primul rând o atitudine care presupune să nu îţi vezi abilităţile ca fiind finite ci să crezi că ele pot fi îmbunătăţite continuu. Măiestria presupune efort şi perseverenţă şi este imposibil de realizat pe deplin, ceea ce o face să fie în acelaşi timp o experienţă frustrantă şi ispititoare.

Oamenii, prin natura lor, caută un scop mai mare decât ei. Acest lucru începe să se manifeste din ce în ce mai mult în vremurile noastre atât din direcţia generaţiei de „baby boomers” (cea mai longevivă şi numeroasă generaţie în SUA) care încep să reflecteze la moştenirea pe care o lasă cât şi din direcţia generaţiilor tinere (gen X şi Y).

Secţiunea „toolkit” conţine următoarele articole:

• Type I for Individuals: Nine Strategies for Awakening Your Motivation
• Type I for Organizations: Nine Ways to Improve Your Company, Office, or Group
• The Zen of Compensation: Paying People the Type I Way
• Type I for Parents and Educators: Nine Ideas for Helping Our Kids
• The Type I Reading List: Fifteen Essential Books
• Listen to the Gurus: Six Business Thinkers Who Get It
• The Type I Fitness Plan: Four Tips for Getting (and Staying) Motivated to Exercise
• Drive: The Recap
• Drive: The Glossary
• The Drive Discussion Guide: Twenty Conversation Starters to Keep You Thinking and Talking

Citate:

The Fourth Sector Network in the United States and Denmark is promoting “the for-benefit organization”—a hybrid that it says represents a new category of organization that is both economically self-sustaining and animated by a public purpose.

Yes, for some people work remains routine, unchallenging, and directed by others. But for a surprisingly large number of people, jobs have become more complex, more interesting, and more self-directed.

Begin with complexity. Behavioral scientists often divide what we do on the job or learn in school into two categories: “algorithmic” and “heuristic.” An algorithmic task is one in which you follow a set of established instructions down a single pathway to one conclusion. That is, there’s an algorithm for solving it. A heuristic task is the opposite. Precisely because no algorithm exists for it, you have to experiment with possibilities and devise a novel solution. Working as a grocery checkout clerk is mostly algorithmic. You do pretty much the same thing over and over in a certain way. Creating an ad campaign is mostly heuristic. You have to come up with something new.

Routine work can be outsourced or automated; artistic, empathic, nonroutine work generally cannot.

Amabile calls it the intrinsic motivation principle of creativity, which holds, in part: “Intrinsic motivation is conducive to creativity; controlling extrinsic motivation is detrimental to creativity.”

“Careful consideration of reward effects reported in 128 experiments lead to the conclusion that tangible rewards tend to have a substantially negative effect on intrinsic motivation,” they determined. “When institutions—families, schools, businesses, and athletic teams, for example—focus on the short-term and opt for controlling people’s behavior,” they do considerable long-term damage.

For artists, scientists, inventors, schoolchildren, and the rest of us, intrinsic motivation—the drive do something because it is interesting, challenging, and absorbing—is essential for high levels of creativity. But the “if-then” motivators that are the staple of most businesses often stifle, rather than stir, creative thinking.

Goals may cause systematic problems for organizations due to narrowed focus, unethical behavior, increased risk taking, decreased cooperation, and decreased intrinsic motivation. Use care when applying goals in your organization.

A sense of autonomy has a powerful effect on individual performance and attitude. According to a cluster of recent behavioral science studies, autonomous motivation promotes greater conceptual understanding, better grades, enhanced persistence at school and in sporting activities, higher productivity, less burnout, and greater levels of psychological well-being.

Most twenty-first-century notions of management presume that, in the end, people are pawns rather than players.

As Carol Dweck says, “Effort is one of the things that gives meaning to life. Effort means you care about something, that something is important to you and you are willing to work for it. It would be an impoverished existence if you were not willing to value things and commit yourself to working toward them.”

“Being a professional,” Julius Erving once said, “is doing the things you love to do, on the days you don’t feel like doing them.”

Cum ar fi să lucrezi doar 4 ore pe săptămână? Ai citit bine: 4 ore pe săptămână, adică de 10 ori mai puţin decât majoritatea. Şi nu doar atât. Să poţi lucra de oriunde din lume, să ai bani să călătoreşti şi să îţi urmezi pasiunile. Să îţi petreci timpul în Buenos Aires învăţând tango, odihnindu-te între două antrenamente de kickboxing în Thailanda sau făcând scufundări lângă o insulă privată din Panama.

“4-Hour Workweek “ îşi propune să fie un ghid care te ajute să scapi de “viaţa de la 9 la 5” şi să te alaturi noului tip de oameni bogaţi care au şi bani dar şi libertatea să facă ce vor, unde vor, când şi cu cine vor. Evident, limitările legate de legile fizicii sau de legi şi de norme sociale se păstrează. Dar dacă ai avea mai mulţi bani, mai mult timp timp şi mai multă libertatea de mişcare, gama de stiluri de viaţă din care ai putea alege explodează şi te poţi alătura unei mişcări globale numită “lifestyle design”. Există deja oameni care renunţă la joburi, se mută în altă ţară la celalalt capăt al planetei sau pleacă în călătorii în jurul lumii.

Deci, 4-Hour Workweek este una dintre acele cărţi, bestseller internaţional, care vrea să te înveţe cum să îţi transformi viaţa şi care are mare succes în vremurile noastre. Am citit-o şi eu în sfârşit şi sunt gata să îmi dau cu părerea.

Mai întâi, o mică sinteză.

Evident, nu îţi transformi viaţa oricum, ci într-un număr de paşi. De data aceasta, în patru:

Pasul 1: Îţi defineşti stilul de viaţă pe care ţi-l doreşti.
Acesta ar putea să includă o afacere care merge singura şi îţi asigură un venit acceptabil. Dar banii nu sunt un scop în sine. „Noii bogaţi” cresc de 3 până la 10 ori valoarea practică a banilor pe care îi au având timp şi libertate de mişcare. Exemplul sunt biletele de avion ieftine pe care le poţi găsi daca datele de plecare şi de întoarcere sunt flexibile. Tim Ferriss mai zice să renunţi la ideea că te vei pensiona devreme şi în locul ei să distribui mini-pensionări pe tot parcursul vieţii.

Pasul 2: Elimini tot ce e în plus în viaţa ta pentru a avea mai mult timp
Tim Ferris îţi propune să aplici principiul lui Pareto potrivit căruia 20% din ceea ce faci aduce 80% din valoare. Restul sunt de eliminat. Printre lucrurile care consuma timp şi nu aduc valoare se numără majoritatea mailurilor, clienţii problematici, ştirile etc. Deci prima abordare este să limitezi numărul sarcinilor la cele cu adevarat importante. Abordarea complementară este să limitezi timpul pe care îl aloci fiecărei sarcini. Alte doua lucruri: „low information diet” adică să cultivi „ignoranţa selectivă” şi să elimini întreruperile.

Pasul 3: Automatizezi la maxim sursa de venit
Soluţia pe care insistă Tim Ferriss este să îţi gândeşti astfel afacerea încât să nu fie nevoie de tine şi apoi să externalizezi tot ce e de făcut. De exemplu, faci un site pe care vinzi un tutorial sau o carte sau un articol, externalizezi tot ce înseamnă distribuţie, serviciu clienţi, publicitate etc. Poti să ajungi să îţi externalizezi cu totul căsuţa de e-mail, programarea întâlnirilor, mailurile către soţie, research-uri etc. Cel puţin aşa zice autorul.

Pasul 4: Te eliberezi de birou pentru a obţine mobilitate
Pentru a scăpa de birou sunt propuse câteva tehnologii prin care se redirecţionează telefoanele şi poţi avea acces la calculatorul tau de oriunde din lume. Accentul se pune însă pe angajaţii care trebuie să îşi convingă şefii să le permită să lucreze virtual. Aici strategia ar fi să devii întâi de vreo 5 ori mai eficient, apoi să creezi un context în care să lucrezi de la distanţă şi să poţi demonstra că lucrezi mai eficient, apoi să îi propui un fel de perioadă de probă în care să lucrezi 1-2 zile pe săptămână de acasă şi în final propui să nu mai vii deloc.

Părerea mea

Deşi am rămas foarte sceptic în privinţa unor idei din carte, altele m-au inspirat şi mi-au plăcut. Cartea nu are prea multă substanţă fiind plină de încurajări, de platitudini şi de argumente forţate. Multă abureală.

De exemplu, o premisă centrală este că poţi să îţi creşti productivitatea personală cu 80-90%. Pentru asta, îţi dă repede câteva soluţii pe care oricum le găseşti şi în alte părţi şi se concentrează pe ce vei face odată ce eşti super productiv. Idei despre ce aş putea face dacă aş fi de 5 ori mai productiv am şi eu destule. Iar cu ceea ce propune el cred că doar un mare frecător de mentă ar putea să îşi crească eficacitatea şi eficienţa de 5 ori.

La fel e şi cu afacerea care să meargă singură. Ceea ce propune el este fie o şmecherie uşor de făcut dar care nu ar produce valoare şi cu siguranţă n-ar dura prea mult fie să produci ceva de valoare cum ar fi o carte, un tutorial sau să concepi un produs nou. Lucru cu adevărat GREU este să realizezi un produs mai bun decât ceea ce există deja iar cel UŞOR este ca odată ce îl ai să îţi automatizezi procesul de vânzare. Tim Ferriss trece repede peste ce este greu, ca şi cum ar fi un fleac iar ceea ce este de fapt uşor, explică cu multe detalii.

Sintetizând: Dacă îţi e uşor să fii de 5 ori mai productiv decât acum şi să concepi un produs care s-ar vinde, Tim Ferris îţi explică foarte frumos cum să ajungi la săptămâna de lucru de 4 ore.

Deşi nu am găsit prea mare utilitate reţetei oferite, nu-mi pare rău că am citit cartea pentru că m-a inspirat şi m-a pus pe gânduri. Mi-a placut conceptul de “lifestyle design” şi cum vinde ideea de a te elibera de constrangerile de locaţie. Subiectul în sine este unul foarte relevant şi schimbările care se întâmplă creează multe oportunităţi pentru cei care se gândesc să îşi inventeze un stil de viaţă şi muncă diferit de “9-5″. Soluţia oferită e puţin forţată dar cartea e destul de bună încât să îţi dea de gândit. Dacă ai sau te îndreapţi cu paşi siguri către o viaţă de angajat care lucrează în mare parte pentru bani, face mult overtime, deabia aşteaptă weekendul şi plăteşte rate la aragaz, trebuie să citeşti cartea!

Şi un interviu cu Tim Ferriss:

“The Element is the meeting point between natural aptitude and personal passion”

“When people are in their Element, they connect with something fundamental to their sense of identity, purpose, and well-being.”

Azi am terminat de citit cartea “The Element” a lui Sir Ken Robinson, care este cartea lunii martie la CROS.

L-am vazut prima data pe Ken Robinson la TED, in celebrul sau speach “Do schools kill creativity?“.  Daca nu e cea mai populara prezentare, sigur e intre cele mai populare 10 prezentari de la TED. De atunci sunt fan. Daca as face topuri, ar fi in top 10 al oamenilor care ma inspira si a caror idei le impartasesc si in top 5 al oamenilor care gandesc si comunica despre nevoia transformarii educatiei.

“The Element” dezvolta ideea ca oamenii traiesc vieti fericite si implinite atunci cand se afla in elementul lor, adica in acel loc in care abilitatea lor naturala se intersecteaza cu pasiunea. De cand am inceput sa o citesc, cartea a reusit sa-mi instaleze in gandire conceptul de a fi in elementul tau. Conceptul se integreaza bine si cu modul in care am inceput sa inteleg fericirea datorita lui Martin Seligman si Mihaly Csikszentmihalyi care, tot la TED vorbesc despre “What positive psychology can help you become” si respectiv “Creativity, fulfillment and flow“. Ei spun ca exista 3 niveluri ale fericirii:

• nivelul 1: placerea (ex: sex, mancare, confort, etc)
• nivelul 2: flow – atunci cand esti complet absorbit de o activitate, timpul se opreste si tu esti 100% acolo;
• nivelul 3:  sa contribui la ceva mai mare decat tine, sa creezi ceva sau sa ajuti oamenii;

Ce se numeste flow la Seligman si Csikszentmihalyi la Ken Robinson se numeste a fi in elementul tau. Exista totusi o diferenta de nuanta. A fi in elementul tau presupune sa iti descoperi un fel de pasiune a vietii care te aduce in starea de flow aproape de fiecare data. Flow-ul e mai mult o stare de moment pe care o poti experimenta facand si alte lucruri. Daca flow-ul este un ingredient distinct al fericirii, a fi in elementul tau presupune sa fii in starea de flow dar contribuie si la sentimentul ca viata ta are un scop.

Am facut paranteza asta mare pentru ca vreau sa recomand   “The Element”  educatorilor, hristilor si liderilor care imi citesc blogul. Pentru mine, scopul fundamantal al educatiei, resurselor umane sau al leadershipului este acela de a-i ajuta pe oameni sa traiasca vieti fericite si implinite, in armonie cu ceilalti oameni care isi traiesc propriile vieti fericite si implinite. Cred ca cei care lucreaza cu oamenii trebuie sa inteleaga la un nivel foarte profund ce inseamna fericirea si implinirea umana iar cartea lui Ken Robinson poate fi o piesa din puzzle.

E o carte care se citeste usor si relativ repede. Eu am citit-o in 7-8 ore.  Lectura e placuta pentru ca in mare parte cartea e o colectie de povesti ale unor oameni care si-au descoperit “elementul”. Fiecare poveste sustine una dintre perspectivele pe care Ken Robinson le propune asupra elementului. Fiecare dintre cele 11 capitole trateaza o perspectiva care e sustinuta de mai multe povesti spuse mai pe scurt sau mai detaliat.

“The Element” se numeste primul capitol in care Ken Robinson pleaca de la 3 povesti pentru a ajunge sa defineasca elementul. Pe scurt, exista doua caracteristici cheie ale elementului: abilitatea – I Get It! si pasiunea – I love it! si doua conditii necesare pentru a te afla in elementul tau: atitudinea – I want it! si oportunitatea – Where is it?.

In capitolul 2 – “Think differently” propunerea e sa gandim diferit despre capacitatile umane. Stim (de fapt Ken Robinson stie) despre intelingenta umana ca este:

(1) diversa – adica nu e limitata la ceea ce masoara testele de IQ – abilitatea de efectua rationamente verbale si logico-matematice; acesta este doar unul dintre modurile in care intelingenta umana se exprima. Gandim despre lume in toate modurile in care o experimentam: in sunet, in miscare, in imagine, etc

(2) dinamica – adica evolueaza in timp; ne folosim mai multe parti ale creierului in fiecare activitate pe care o facem si de fiecare data se creeaza noi conexiuni; Einstein intervieva poeti ca sa invete despre intuitie si imaginatie si canta la vioara in timp ce se gandea la probleme complicate de fizica;

(3) distincta – fiecare persoana are propria intelingenta, unica ca o amprenta; daca exista 7, 10 sau 100 de tipuri de intelingenta, fiecare dintre noi le folosim intr-o combinatie unica;

Sa iti descoperi elementul inseamna sa iti descoperi punctele tari tinand seama de toate modurile in care experimentezi lumea din jurul tau si avand o perspectiva larga asupra a ceea ce inseamna inteligenta si capacitate umana.

“Beyond Imagining” este capitolul in care Ken Robinson argumenteaza ca, in viziunea sa, creativitatea si inteligenta sunt lucruri foarte asemanatoare, sa gandesti creativ fiind cea mai inalta forma de manifestare a inteligentei. Creativitatea nu e rezervata unor oameni speciali sau unor domenii speciale cum sunt arta si designul. Toti avem capacitati enorme de a fi creativi si putem fi creativi in orice domeniu de la matematica si inginerie la sport si afaceri. Imaginatia este puterea de a crea in minte lucruri care nu sunt prezente in simturile noastre. Imaginatia sta la baza fiecarei realizari umane si datorita ei suntem capabili sa ne intoarcem in trecut, sa contemplam prezentul sau sa anticipam viitorul. Tot imaginatia este responsabila pentru capacitatea noastra de a crea. Iar capacitatea de a crea este cea mai mare promisiune a descoperirii elementului fiecaruia dintre noi.

“In The Zone” trateaza starea de flow si felul in care se opreste timpul atunci cand esti complet absorbit in ceea ce faci. Sa fii absorbit de un anumit lucru e un indiciu critic care iti sugereaza ca te afli in elementul tau.

“Find your tribe” – multi oameni isi descopera elementul atunci cand isi intalnesc tribul, adica grupul de oameni care impartasesc aceeasi pasiune.

“What will they think” e despre barierele pe care le intalnim in a ne gasi elementul sau “cercurile de constrangere”: personale, sociale, culturale.

“Do you feel lucky?” vorbeste despre atitudinea de care ai nevoie pentru a-ti gasi elementul. Mesajul e ca norocul si-l face omul cu mana lui, adica trebuie sa fii proactiv in a-ti cauta elementul.

“Somebody help me” e despre rolul extraordinar al mentorilor in descoperirea “elementului”. Primul rol este acela de a recunoaste in noi talentul sau pasiunea. Al doilea rol este de a ne incuraja si a ne da incredere ca putem realiza lucruri pe care noi le-am putea considera imposibile. Al treilea rol este de a ne facilita drumul catre element oferindu-ne sfaturi, tehnici, lasandu-ne sa gresim dar ajutandu-ne sa invatam din greseli si sa mergem mai departe. Al patrulea rol este acela de a ne impinge sa ne depasim ceea ce noi percepem ca fiind limitele noastre.

“Is it to late?” argumenteaza cu exemple convingatoare ca niciodata nu e prea tarziu sa iti descoperi si sa iti urmezi elementul. Harriet Doerr si-a descoperit pasiunea pentru scris si talentul la 65 de ani si a devenit autoare celebra. Exemplele similare sunt numeroase.

Capitolul 10 pune intrebarea “For The Love Or For The Money?” si ofera exemple de oameni care si-au urmat elementul fara sa faca din acest lucru profesia vietii lor.

Ultimul capitol “Making The Grade” trateaza rolul scolii si demonsteaza prin exemple ca educatia in scoli, asa cum este acum, nu este un mediu in care oamenii isi pot descoperi si urma elementul. Sunt oferite mai multe exemple de scoli alternative in care copiii sunt incurajati sa isi descopere talentele si sa isi urmeze pasiunea. O educatie in spiritul Elementului ar implica transformarea educatiei din scoli in toate aspectele ei majore: curriculum (ce se invata?), pedagogie (cum se invata?) si evaluare (cum evaluam elevii si scolile?).

“Some of the most brilliant, creative people I know did not do well at school”

“Many of them didn’t really discover what they could do until they’d left school and recovered from their education”

In primul rand, Ken Robinson sustine eliminarea ierarhiei materiilor prin neacordarea unei importante mai mari unora in detrimentul celorlalte (de exemplu – matematica fata de dans). In al doilea rand, trebuie sa punem in discutie ideea de materii pentru a putea crea un curriculum fluid, flexibil si interdisciplinar. In al treilea rand, curriculumul trebuie sa fie personalizat. Invatarea e un proces personal, mai ales daca vorbim de incurajarea oamenilor catre pasiunile si talentele lor.

Educatia in spiritul Elementului are implicatii si in privinta predarii. Ken Robinson considera ca reformele care incearca sa faca educatia “teacherproof” merg in directia gresita. Cele mai de succes sisteme merg in directia opusa, investind in profesori. Motivul pentru care oamenii reusesc este ca au pe altii care sa le inteleaga talentele si provocarile. Marii profesori au inteles intotdeauna ca rolul lor nu este sa predea materii ci sa predea elevilor. Mentoratul si coachingul sunt pulsul vital al unui sistem de educatie.

Implicatiile pentru evaluare sunt prezentate printr-o analogie intre sistemele de asigure a calitatii de la restaurante. Exista sistemul de asigurare a calitatii de la fast-food-uri care presupune standardizare dusa la extrem. Rezultatul este de multe ori mancare nesanatoasa, obezitate, etc. Un alt sistem de asigurarea a calitatii este cel Michelin in care se stabilesc criterii de excelenta fara a fi prevazut modul in care acestea trebuie atinse. Evaluarea se face de catre experti care tin cont de toate particularitatile. Rezultatul este ca fiecare restaurant Michelin este unic dar toate sunt extraordinare.  Tendinta multor tari este sa adopte un sistem de asigurare a calitatii de tip fast-food, cu multa standardizare (teze unice de ex). Ken Robinson afirma ca viitorul educatiei nu este in standardizare ci in particularizare; Nu in promovarea gandirii de grup si a deindividualizarii ci in cultivarea profunzimii si dinamismului abilitatilor umane de toate felurile.

Eu am prezentat scheletul ideilor. Valoarea si inspiratia pe care mi-a oferit-o The Element sta in felul in care e scrisa si in argumentarea fiecarei afirmatii prin povesti ale unor oameni care traiesc in Elementul lor.

Daca aveti o ora, gasiti aici prezentarea filmata de la lansarea cartii din Los Angeles. E o placere sa il asculti pe Sir Ken Robinson. Mai jos e un interviu de cateva minute despre The Element.